"Pune mâna la spate!" Soți încătușați, într-un bloc din Capitală. Apelul la 112 a fost dat de vecini, deranjaţi de gălăgie și muzica prea tare
Un alt caz controvesat în care poliţiştii sunt acuzaţi de violenţă iese la lumină. De această dată ar fi bătut un bărbat care a dat muzica prea tare şi făcea gălăgie în bloc. Pentru că nu s-ar fi conformat indicaţiilor agenţilor, bărbatul ar fi încasat pumni şi bastoane pe spate. Soţia lui a intervenit şi i-ar fi lovit la rândul ei pe poliţişti. Cei doi au fost încătuşaţi şi duşi la secţie, iar pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru ultraj.
De Cosmina Balint la 09.10.2023, 09:17Scenele violente au fost surprinse pe casa scării unui bloc din sectorul 2 al Capitalei.
Apelul la 112 a fost dat de vecinii deranjaţi de muzica asurzitoare care răsuna noaptea în bloc. Când au ajuns, poliţiştii le-au spus petrecăreţilor să oprească muzica ca să nu primească amendă. Însă intenţia a fost interpretată altfel.
Soție: Ne-au spus că ne dau amendă pornind de la 500 de lei, până la muncă în folosul comunităţii.
A tot căutat să îl instige pe soţul meu să zică ceva, să facă ceva. Poliţistul m-a împins pe mine, el m-a înjurat.
- Un olandez ar fi pus la cale o "afacere" cu canabis în România. Ce au găsit poliţiştii în sera din Dâmboviţa
- Dosar penal pentru bunica acuzată că a încercat să-şi introducă nepoatele în România utilizând documente de...
- Momentul în care un polițist trântește la pământ o adolescentă, la centrul Ansaloni din Giurgiu: "Fir-ați ale...
Varianta poliției
Agenţii în schimb au altă variantă. Deranjaţi de vizită, petrecăreţii ar fi început să îi ia la bătaie, să facă gesturi obscene, să îi înjure şi chiar să arunce cu sticle după ei. Alte trei echipaje de poliţie au venit în sprijin şi i-au condus pe cei doi la secţie.
Crina Eșanu, Poliția Capitalei: Poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani care prezenta un comportament recalcitrant. Întrucât bărbatul manifesta şi gesturi cu tentă sexuală, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care soţia acestuia a devenit agresivă.
Scandalul însă, nu s-ar fi oprit aici.
Cosmina Balint, reporter Observator: După ce ar fi ajuns aici la Secția 7, un grup de sustinatori ai celor doi soți ar fi forțat ușile instituției pana au reusit sa intre. Atunci, forțele de ordine au fost nevoite sa cheme în ajutor un echipaj de jandarmi.
Totul a fost filmat de bodycam-urile polițiștilor
Intervenția a fost filmată de bodycam-urile agenţilor, iar imaginile vor lămuri întreaga situaţie.
Cosmin Andreică, Sindicatul Europol: Sunt oarecum lucruri frecvente care se întâmplă pe raza Secţiei 7, în sensul în care majoritatea apelurilor de urgenţă pe tulburarea liniştii şi ordinii publice se soldează cu necesitatea intervenţiei în forţă a poliţiştilor, pentru a fi conduse persoanele la sediul poliţiei sau pentru situaţiile în care persoanele devin agresive.
Intervenţiile poliţiştilor sunt mai atent supravegheate după incidentul de la Secţia 17 unde un bărbat care mergea pe străzi drogat ar fi fost bătut de agenţi.