Antena Meniu Search
x

Dosar penal pentru bunica acuzată că a încercat să-şi introducă nepoatele în România utilizând documente de călătorie provenite de la alte persoane

O bunică din Vâlcea s-a ales cu dosar penal şi este acuzată de comiterea mai multor infracţiuni, după ce sâmbătă a încercat să-şi introducă nepoatele în România folosind documente care aparţineau altor persoane.

de Redactia Observator

la 08.10.2023, 13:46

Bunica din Vâlcea este acuzată de comiterea mai multor infracţiuni
Bunica din Vâlcea este acuzată de comiterea mai multor infracţiuni - Poliţia de Frontieră
  • Bunica din Vâlcea este acuzată de comiterea mai multor infracţiuni.

Întreaga poveste s-a petrecut pe Aeroportul Otopeni. Femeia a ajunsă în România tocmai din Statele Unite ale Americii şi era însoţită de trei minori, respectiv un băiat de un an şi două fete, una de doi ani şi una de opt ani.

Femeia şi cei trei minori au ajuns pe Aeroportul Otopeni, după ce au circulat cu avionul pe traseul Los Angeles - Varşovia - Bucureşti. În momentul în care s-a trecut la verificarea documentelor de călătorie, nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor români de frontieră când au observat că semnalmentele celor două fete nu corespund cu cele din documentele de călătorie.

Poliţiştii români de frontieră au demarat o anchetă în acest caz, după ce la faţa locului şi-a făcut apariţia şi un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.

Ancheta a stabilit că, într-adevăr, femeia de 50 de ani, din Vâlcea, este bunica paternă a celor trei minori. Femeia a precizat că a recurs la acest gest pentru că cele două fete nu aveau documente valabile de călătorie, iar documentele utilizate aparţin unor rude apropiate.

Bunica minorilor s-a ales cu dosar penal şi este cercetată acum, în stare de libertate, pentru comiterea mai multor infracţiuni precum instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În cele din urmă minorilor li s-a permis intrarea în România, alături de bunica lor, însă autorităţile au solicitat efectuarea unei noi anchete la domiciliul din Vâlcea al persoanelor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Dosar penal pentru bunica acuzată că a încercat să-şi introducă nepoatele în România utilizând documente de călătorie provenite de la alte persoane