Antena LIVE

Curs valutar

Video

Război pe Planşeul Unirii. Prefectul Capitalei s-a declarat şocat de scandalul între Băluță și Nicușor Dan: "N-am mai întâlnit aşa ceva"

Scandal la nivel înalt în centrul Bucureştiului! Primarul general a venit cu poliţia şi cu buldozerele să dărâme gardurile puse în Piaţa Unirii la ordinul primarului din Sectorul 4. Acesta a dat ordin să înceapă lucrările de consolidare la planşeul care susţine toată piaţa, dar Nicuşor Dan susţine că şantierul nu are autorizaţie şi că îl va opri cu orice preţ. După o zi întreagă de ceartă, aproape de miezul nopţii, s-a încheiat prima bătălie. Primarul Sectorului 4 a decis întreruperea lucrărilor la planşeul Pieţei Unirii, după ce doi dintre angajaţii săi au ajuns la spital. Aceştia au încercat să facă scut, ca să blocheze dărâmarea gardurilor şi ar fi fost loviţi de vola unui buldozer adus de Nicuşor Dan să dărâme gardurile. Şoferul buldozerului a fost dus la poliţie, unde i s-a deschis dosar penal. 

De la 15.10.2024, 09:11
WhatsApp
Galerie (2)
Război pe Planşeul Unirii. Prefectul Capitalei s-a declarat şocat de scandalul între Băluță și Nicușor Dan: "N-am mai întâlnit aşa ceva"

Poliţist local versus Nicuşor Dan: Vă atrag atenţia, domnule primar general, să nu mai instigaţi oamenii să comită infracţiuni şi ilegalităţi.

Nicuşor Dan a fost la mijloc, între poliţiştii locali, subalternii de la Primăria Generală, pe care i-a adus să ridice gardurile, şi agenţii de la sectorul 4, care îi barau calea. 

Scandal pe consolidarea Planşeului Unirii

Primarul general susţine că primarul Sectorului 4 nu avea voie să pună garduri în zona Unirii fără aprobarea lui, pentru că zona aparţine de Primăria generală. 

Pe acelaşi subiect

Planşeul Unirii se întinde pe o lungime 360 de metri. Placa de beton acoperă porţiunea subterană a râului Dâmboviţa şi susţine o parte din Piaţa Unirii. Un raport întocmit în luna august arată că anumite părţi ale structurii de rezistenţă sunt în pericol imediat de prăbuşire. În acest caz, ar fi paralizat tot centrul Bucureştiului, cu pasajul rutier şi tunelurile de metrou de la Piaţa Unirii. Primăria Sectorului 4 a obţinut aproape un miliard de lei de la Guvern pentru a consolida plaşeul care susţine zona. Daniel Băluţă cere aprobări în regim de urgenţă pentru începerea şantierului, în timp ce Nicuşor Dan susţine că nu sunt motive pentru a grăbi avizele. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Mofturile unui primar care nu este în stare să ia nişte avize şi vrea să ia nişte bani, înainte să ia nişte avize.

Daniel Băluţă, primar sector 4: După ce sectoarele au ajuns să facă treaba primăriei generale, primarul general a început să pună beţe în roate blocând lucrări absolut necesare. 

Nicuşor Dan, cu boldozerul în Piaţa Unirii

Scandalul s-a amplificat însă aseară după ce Nicușor Dan s-a întors în Piața Unirii. A adus cu el mai multe buldozere pentru a dărâma gardurile montate de Daniel Băluţă. Edilul a dat ordin de demolare, în baza documentului pe care tot el îl semnase, în urmă cu doar câteva minute. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Acum suntem în situaţia în care primarul general a emis o dispoziţie de demolare a unor obiecte care sunt pe domeniul public. 

Daniel Băluţă, primar sector 4: Zona respectivă este proprietatea ministerului Mediului, prin Apele Române cu care Sectorul 4 are un protocol. Ca atare am putut intra în acea zonă.

Poliţiştii locali de la sectorul 4 s-au aşezat în faţa buldozerelor, care şi-au continuat totuşi cursa şi au dărâmat nişte garduri. În timpul operaţiunii, doi oameni au fost răniţi.  

Prefectul s-a declarat şocat de circul din Piaţa Unirii

În sprijinul lui Nicuşor Dan, în Piaţa Unirii a ajuns şi Clotilde Armand, dar şi prefectul Capitalei, Mihai Toader. Acesta a declarat că, potrivit documentelor, primăria sectorului 4 are dreptate, în consecinţă va ataca în instanţă ordinul de demolare emis de Nicuşor Dan. 

Prefectul s-a declarat şocat de tot ce s-a întâmplat în Piaţa Unirii. 

Mihai Toader, Prefectul Capitalei: Lucrul ăsta deja mă depăşeşte. Am şi eu foarte foarte mulţi ani în administraţie, n-am întâlnit aşa ceva. 

Cu toate acestea, Nicuşor Dan e decis să ridice gardurile de delimitare a lucrărilor instalate de primarul sectorului 4: Aceste garduri, până la urmă, vor dispărea. Pentru că România este un stat de drept. Că se va întâmpla în 2 ore, că se va întâmpla mâine dimineaţă, aceste garduri vor dispărea. Pentru că România este un stat de drept. 

Primarul sectorului 4 a anunţat, printr-un mesaj postat pe Facebook, faptul că îşi retrage angajaţii din Piaţa Unirii, pentru a nu-i pune în pericol. Consolidarea planşeului în regim de urgenţă a fost cerută, la sfârşitul lunii trecute de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Cristi Popovici

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume. ...

planseul unirii consolidare daniel baluta nicusor dan scandal piata unirii
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024