Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Poliţiei Capitalei, după scandalul de la Planșeul Unirii: "Nu avem atribuţii de a muta garduri"

Scandalul Piaţa Unirii s-a mutat în stradă. A fost circ cu primarii şi Poliţia în centrul Capitalei, după ce edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat de dimineaţă că dă startul lucrărilor la Planşeul Unirii, vechi de 100 de ani. Entuziasmul nu a durat mult. Primarul general, Nicuşor Dan, a venit să demonteze gardurile. Ulterior, Poliţia Capitalei a anunţat că nu are atribuţia de a muta gardurile şantierului pentru Planşeul Unirii sau de a stabili cui aparţine terenul respectiv.

de Redactia Observator

la 14.10.2024 , 16:54

Poliţia Capitalei precizează că nu are atribuţia de a ''muta gardurile'' sau a decide cine e proprietar la Planşeul Unirii Poliţia Capitalei precizează că nu are atribuţia de a ''muta gardurile'' sau a decide cine e proprietar la Planşeul Unirii

Instituţia abilitată în a decide titlul de proprietate este instanţa civilă, reiese dintr-un comunicat transmis luni de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

"La sediul Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi s-au prezentat atât primarul general al Capitalei, împreună cu doi reprezentanţi ai Primăriei Generale, cât şi un reprezentant al Primăriei Sectorului 4, care au depus documente cu privire la litigiul în cauză, însă au refuzat să depună vreo sesizare cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni. De asemenea, menţionăm faptul că Poliţia Capitalei nu are atribuţii de a muta gardurile, ori de a decide cine este proprietar, aşa cum a solicitat verbal Primarul General al Capitalei. Precizăm faptul că ambele părţi implicate au depus prin reprezentanţi înscrisuri, care urmează a fi analizate în condiţiile legii, iar, raportat la particularităţile cauzei prezente, instituţia abilitată în a decide titlul de proprietate este instanţa civilă", transmite sursa citată de Agerpres.

Poliţiştii continuă verificările, cu respectarea cadrului legal incident, pentru clarificarea situaţiei, se mai arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Lucrări cu scandal la Planșeul Unirii

Pe acelaşi subiect

Lucrările de reconstrucţie la Planşeul Unirii au început, luni, după ce Primăria Sectorului 3 a emis autorizaţia de construire, a anunţat edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a însoţit luni, în jurul orei prânzului, o echipă a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, pentru a demonta gardurile care împrejmuiesc organizarea de şantier. Potrivit acestuia, autorizaţia de construire obţinută de Primăria Sectorului 4 pentru lucrări la Planşeul Unirii prezintă "multiple elemente de nelegalitate".

În momentul în care poliţiştii locali ai Municipiului Bucureşti au dorit să îndepărteze gardurile, au fost opriţi de poliţişti locali de la Sectorul 4.

Nicuşor Dan: "Am stat degeaba, eu crezând că am venit aici ca să rezolv o situaţie"

Ulterior, Nicuşor Dan şi reprezentanţii Poliţiei Locale s-au deplasat la o secţie a Poliţiei Naţionale, pentru a tranşa chestiunea lucrărilor de la Planşeul Unirii. La ieşirea din secţia de poliţie, Nicuşor Dan a spus că reprezentanţii Poliţiei Naţionale nu au ajuns deocamdată la o concluzie.

"Mi se pare, în orice caz, iresponsabil ca Poliţia Naţională să nu fie în stare să ia o decizie pe bază de argumente. Am stat degeaba, eu crezând că am venit aici ca să rezolv o situaţie. Fiecare dintre părţi, noi şi Primăria Sectorului 4, am venit cu documente care să ateste dreptul de administrare pe terenul acela şi Poliţia Naţională nu a fost în stare să ia nicio concluzie. Ne-a mulţumit, a mai închis un dosar cu şină şi am plecat acasă", a arătat edilul general, într-o declaraţie acordată presei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reacţia Poliţiei Capitalei, după scandalul de la Planșeul Unirii: "Nu avem atribuţii de a muta garduri"