Reacţia avocatului viceprimarului Dorin Racu, căutat de Interpol şi de şerifii americani pentru fapte grave: "Nu îşi mai amintea de atâţia ani"
În spatele unui modest viceprimar dintr-o comună mică din Caraş-Severin se ascundea un bărbat căutat de şerifii din Statele Unite. Bărbatul a fost reţinut de Interpol şi va fi extrădat. Este acuzat de fraudă informatică, prin care ar fi obţinut peste un milion de dolari de la sute de americani pe care i-a escrocat.
De Redactia Observator la 10.02.2023, 19:57Dorin Racu este de trei ani viceprimarul comunei Vărădia, din apropiere de graniţa cu Serbia. Îi convinsese pe localnici că este de încredere. Viitorul său politic se anunţa strălucit, dar a fost doborât de trecutul pe care l-a ascuns alegătorilor.
Cosmin Bolosin, avocatul viceprimarului: Clientul meu a rămas surprins în momentul în care a fost reţinut pentru că nu îşi mai amintea de atâţia ani de zile ce s-a întâmplat. A şi dorit să fie transferat cât de urgent se poate în Statele Unite ale Americii pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Viceprimarul Dorin Racu este acuzat de fraudă informatică
Autorităţile americane l-au arestat pe Dorin Racu în 2014, când l-au acuzat că împreună cu mai mulţi complici a dat un tun de peste un milion de dolari. A păcălit sute de americani din Louisiana, California şi New York cu anunţuri online şi prin telefon. Eliberat condiţionat în timpul anchetei, s-a întors în ţară. Braţul lung al legii l-a ajuns după opt ani de la fugă. Viceprimarul a fost reţinut de agenţii Interpol chiar în sediul Primăriei. Primarul ştie una şi bună.
Dănuţ Musa, primar Vărădia: Nu mai poate să fie pontat din data de 3 februarie. Dacă el nu mai este de atunci, nu mai are cum să fie pontat! Eu nu am avut probleme cu el, sincer să vă spun! Ce a făcut el, este problema lui!
Dorin Racu este căsătorit şi are un copil. Localnicii s-au mirat când au aflat că a înşelat sute de americani.
"Pentru noi va rămâne viceprimar! De când a ajuns el viceprimar a sprijinit comunitatea. Unii oameni în tinereţe mai greşesc.''
''Din câte ştiu eu nu deţine terenuri, nu deţine păduri, are şi el o casă ca oricare om.''
Viceprimarul Dorin Racu are un istoric penal bogat în SUA. Pe lângă înşelătorie, mai este acuzat de furt de identitate, deţinere de bunuri furate, spălare de bani şi opunere de rezistenţă în fața unui ofiţer. Autorităţile americane au la dispoziţie 10 zile să vină în România şi să îl preia din arestul poliţiei Timiş.