Reunim România: Ziua Naţională a fost celebrată din Londra până în Australia
În Ziua Unirii, "Reunim România". După 100 de ani, s-a vorbit şi s-a cântat româneşte şi la mii de kilometri distanţă de ţară. Românii s-au prins în hora unirii din Londra până în China, Australia sau Africa.
De Redactia Observator la 01.12.2018, 21:55În Ziua Unirii, "Reunim România". După 100 de ani, s-a vorbit şi s-a cântat româneşte şi la mii de kilometri distanţă de ţară. Românii s-au prins în hora unirii din Londra până în China, Australia sau Africa.
Nu există graniţe într-o astfel de zi. Pe pământul Australiei sau lângă Marele Zid Chinezesc s-a vorbit şi s-a cântat româneşte. Familii întregi s-au prins în hora care uneşte.
Într-un birou din Londra, mai mulţi români petrec ca acasă. Cu sarmale, şuncă şi ardei iute. Spiritul sărbătorii i-a cuprins şi pe colegii lor britanici.
Românii celebrează 100 de ani de la Unire şi am vrut să ne alăturăm şi noi acestei sărbători, spune Gita PETKEVICA, directorul companiei.
De ziua naţională, românii au trimis mesaje spre ţară de peste mări şi ţări.
Va doresc sa calatoriti cat puteti de mult, sa va deschideti mintea si sufletul La multi ani, Romania, la multi ani, dragi romani!, transmite din Zanzibar, consultantul turistic Răzvan Pascu
În România, din Maramureş şi Moldova până în Transilvania, Banat sau Muntenia, milioane de oameni au fost cuprinşi de sărbătoarea unirii.
Inima României a bătut astăzi la Alba Iulia, în oraşul spre care au pornit cu maşina, cu trenul, pe jos sau în căruţe români de pretutindeni. Matei Rotar are doi ani şi şi-a însoţit bunicul în lunga călătorie spre oraşul Unirii. Au plecat din vechiul Maramureş, de dincolo de Tisa.
Pentru cei plecaţi peste hotare, 1 Decembrie înseamnă, în fiecare an, întoarcerea acasă.
Originar din Romania, nascut si crescut in Stuttgart, dar n-am pierdut sentimnetul pentru tara acesata. Suntem foartre mandri ca suntem romani, transmite un român din Germania.
Mândria au transferat-o astăzi şi în sufletele străinilor pentru care România a devenit ţara în care muncesc.
Ziua de 1 decembrie a fost ziua în care istoria ne-a dat lecţii despre cum ar trebui să fim şi peste o sută de ani. Centenarul este acum o punte între generaţii.
Dragostea a fost exprimată astăzi în culorile sărbătorii naţionale. Unii au vopsit cozonacii, alţii casa sau balcoanele apartamentelor. O familie din Bucureşti a făcut un pic mai mult.
Mesajul de unire a fost purtat din vârful muntelui... până la malul mării.
Unirea a adus împreună tradiţii care sunt păstrate indiferent de ţara unde românii au ales să trăiască şi să muncească. Zacusca românească are succes chiar şi în Bangladesh.
De la micii din Australia si zacusta din Bangladesh, ajungem si la pastrama noastra de berbecut. Pentru ca asa stiu romanii sa petreaca de 1 decemrie. Cu mancare traditionala, cantec, joc si voie buna.
La Alba Iulia sau în Bucureşti, târgurile au unit gusturi şi arome tradiţionale.
Ziua de 1 decembrie a adus peste tot în ţară şi cântec de sărbătoare.