Şefii transportului public din Arad dau vina şi pe femeia târâtă sub tramvai şi omorâtă. Explicaţia: nu a coborât pe uşa pe care trebuia
A fost o vină comună. E explicaţia angajaţilor de la serviciul de transport public din Arad după ce, ieri, o femeie a fost prinsă de uşile unui tramvai şi târâtă până şi-a găsit sfârşitul sub roţi. Deşi vatmanul a recunoscut că nu s-a uitat în oglinzi când a plecat din staţie, colegii lui susţin că victima a coborât pe uşa greşită. Anchetatorii vor stabili cine e vinovat, mai ales că au la dispoziţie şi imagini din interiorul vagonului.
De Iulia Pop la 16.08.2023, 19:26Camera montată în tramvaiul sub care a sfârşit femeia de 55 de ani a înregistrat-o cu un minut înainte de teribilul accident.
Filmul cumplitului accident din Arad
Femeia se îndreaptă spre uşă, iar la oprirea în staţie se întoarce cu spatele pentru a coborî căruciorul în care era fiica sa de 12 ani. Urmează clipe de groază, atât pentru victimă cât şi pentru pasageri.
Uşile se închid şi îi prind mâinile care se aflau încă pe cărucior. Vatmanul porneşte fără să vadă că femeia nu se poate elibera şi se zbate să-şi păstreze echilibrul. În tramvai, călătorii privesc neputincioşi cum femeia dispare sub roţi. O tânără strigă la vatman să oprească, în timp ce alţii îşi pun mâinile în cap.
- Ultimele secunde din viața femeii din Arad, înainte de a fi prinsă și trasă sub tramvai. Noi imagini au fost...
- Fetiţa cu handicap a cărei mamă a fost ucisă de tramvai în Arad a rămas în grija fratelui mai mare. Va fi...
- Filmul morţii femeii de 55 de ani din Arad, târâtă şi strivită sub tramvai. Colegii îi iau apărarea...
Angajatul companiei de transport recunoaşte că nu a mai verificat încă o dată în oglinzi dacă totul este în siguranţă şi poate porni. În tot acest timp, femeia aleargă aproape 10 metri ţinându-se de căruciorul prins între uşi până când este trasă sub tramvai.
Vatmanul este în continuare în stare de şoc
Claudiu Godja, director general CTP: Era extrem de marcat, nu ştia să spună decât că nu a observat. Nu a observat femeia şi s-a luat după acel martor de bord care s-a aprins că uşile sunt închise.
Vatmanii arădeni spun că senzorii tramvaiului vechi de 60 de ani semnalizează închiderea uşilor chiar şi când au un obstacol între ele. Mai mult, susţin că de vină ar fi fost şi victima.
Reporter: Pe unde a coborât?
Ioan-Cătălin Baltă, director tehnic CTP: Pe uşa unu de la remorcă.
Reporter: Asta ce înseamnă.
Ioan-Cătălin Baltă, director tehnic CTP: Ar însemna că nu ai voie să cobori pe uşa unu. Doar pe uşile din spate.
Reporter: De ce? E uşă de?
Ioan-Cătălin Baltă, director tehnic CTP: Uşă de urcare.
Femeia târâtă de tramvai a murit la câteva ore de la accident, în spital. Fata ei, care se deplasează în căruciorul cu rotile, a rămas în grija unui frate mai mare.
Erika Stark, director DGASPC Arad: Este bine, este îngrijită, tatăl urmând să vină din Spania ca apoi să luăm legătura şi cu el şi să vedem care sunt intenţiile în ce priveşte minora în cauză.
Cazul este cercetat de poliţişti într-un dosar de ucidere în culpă, însă nicio persoană nu a fost pusă până acum sub acuzare.