Antena LIVE

Curs valutar

Sicriu în flăcări la priveghi, după ce o lumânare aprinsă a căzut la picioarele mortului (Video)

Scene de groază, noaptea trecută, în Biserica "Sfântul Constantin" din municipiul Brăila, după ce sicrul în care se afla un bărbat decedat a fost cuprins de flăcări.

De la 03.08.2020, 08:10
WhatsApp
Vezi și:

Grozăvia s-a produs în timpul priveghiului, după ce o lumânarea aprinsă a căzut peste cadavru şi a incendiat sicriul.

Apelul la 112 a fost făcut de rudele decedatului, care ieșiseră din berică, din cauza căldurii şi nu au văzut că lumânarea a incendiat sicriul.

"Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu la o capela din incinta cimitirului "Sfântul Constantin" din municipiul Brăila. 

Din păcate, incendiul provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată a dus la incendierea sicriului în care se afla o persoană decedată.

Apelul a fost făcut de un membru al familiei persoaneii decedate. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și, datorită intervenției prompte, s-a evitat extinderea la clădirea capelei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

În incendiu, au mai ars o masă și un covor. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Articolul a fost realizat cu ajutorul informațiilor transmise de corespondentul Observator în Brăila, Radu Spoeală

Citește și:
Bărbatul care s-a aruncat de la etajul 6, atacat cu grenade de mascați, cu doar câteva clipe înainte de salt
Amenzi uriașe pentru cei care au încălcat izolarea, la Buzău. Unii au fost și la un priveghi
Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024