Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc, păzit cu gard electric împotriva urşilor
Într-o regiune în care apariţia urşilor pe străzi este aproape la ordinea zilei, autorităţile iau măsuri extreme. Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc va fi păzit cu ajutorul unui gard electric lung de şase sute de metri.
De Redactia Observator la 13.03.2019, 11:21Într-o regiune în care apariţia urşilor pe străzi este aproape la ordinea zilei, autorităţile iau măsuri extreme. Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc va fi păzit cu ajutorul unui gard electric lung de şase sute de metri. Medicii şi pacienţii au reclamat în nenumărate rânduri vizite ale urşilor înfometaţi la containerele de gunoi din curtea unităţii medicale.
Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc este amplasat la marginea oraşului, într-o zonă puţin locuită, şi se învecinează cu o pădure de brad. Apropierea e suficientă ca familiile de urşi să viziteze locul frecvent, atraşi de resturile de hrană de la containerele cu deşeuri.
"În 2018 Jandarmeria Harghita a intervenit la 54 de cazuri, în total pe judeţ, numai la Miercurea Ciuc, la Spitalul Municipal am fost de zece ori. Iar în anul 2019 deja avem opt intervenţii" a spus Colonelul Dan Iamandim, şeful Jandarmeriei Harghita
Sunt cifre care au impus o măsură de protecţie atipică pentru un spital. Dar singura care poate garanta siguranţa medicilor şi a pacienţilor, spun autorităţile.
"Suntem nevoiţi să facem o achiziţie mai neobişnuită, montarea unui gard electric în jurul spitalului pentru a ne proteja de atacurile urşilor. Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 2.600 de RON, va împrejmui spitalul pe o lungime de 600 de metri" a declarat Laszlo Botond, directorul economic al Spitalului de Urgenţă Miercurea Ciuc. .
Anul trecut, 15 oameni din judeţ au ajuns la spital după întâlniri cu urşi care s-au încheiat violent.
"Este foarte costisitor, consumul pacienţilor operaţi şi internaţi este foarte ridicat, necesită antibioterapie prelungită, multe zile de spitalizare, intervenţii complexe şi în ziua de astăzi la costurile existente în sistem costă foarte mult să tratezi un asemenea bolnav" a spus dr. Adrian Dobrică, chirurg.
Lucrările deja au început şi ar trebui să fie gata în două săptămâni. Momentan se lucrează la reabilitarea gardului, urmând ca apoi să fie montat sistemul eletric.