Antena LIVE

Curs valutar

Video

Sportul extrem pe care îl practica turistul olandez ucis de o avanlanşă în Munţii Ţarcu. E un hobby foarte scump, căutat de străini

Este risc ridicat de avalanşă în mai toate masivele din ţară. În Munţii Ţarcu din Caraş Severin, trei turişti au fost surprinşi de grămada de zăpadă. Unul dintre ei, cetăţean olandez n-a mai avut nicio şansă. Turiştii practicau heliski, un sport extrem, foarte scump, şi o experienţă căutată la noi în ţară în special de străini. Firma care a organizat aventura este deţinută de copiii preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

De la 29.01.2024, 17:20
WhatsApp
Vezi și:

Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, 29 ianuarie, în jurul orei 11:00, în Munţii Ţarcu, mai exact pe vârful Căleanu. Avalanşa s-a produs pe versantul nordic al acestui vârf. Cei trei schiori olandezi, spune politia, au fost surprinşi de avalanşă. Voiau să coboare de la 2.190 de metri la 1.500 de metri. Doi dintre ei au ieşit singuri de sub zăpadă, dar al treilea a decedat. Ceilalţi doi au reuşit să coboare până într-o zonă cu semnal unde au alertat autorităţile.

Salvamont Caraş-Severin spune că în zonă se practică heliski, turiştii sunt preluaţi de pe Muntele Mic şi duşi pe Muntele Ţarcu, însă până acum nu au avut parte de astfel de incident. Poliţia, mai exact IPJ Caraş-Severin, a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pentru a se stabili exact cine sunt persoanele implicate şi cum s-a petrecut întregul eveniment.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

avalansa caras severin salvamont deces olanda
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024