Antena LIVE

Curs valutar

Exclusiv

Statul a cumpărat măști de zeci de milioane de euro, dar stă cu ele blocate într-un depozit, în timp ce folosește măști neconforme de la privați

Nouă avioane cu măşti şi zeci de milioane de euro blocaţi într-un depozit. Aşa arată un eşec al statului, care a adus, la începutul pandemiei, prin compania SAPE, măşti performante pe care însă nu a reuşit să le şi folosească. Încă le ţine la intrarea în România şi nu e capabil să găsească o soluţie pentru a le prelua de la companie. Mai mult, cât măştile lui stau în depozit, acelaşi stat ar fi cumpărat măşti neconforme de la companii private. Urmăriţi o anchetă în exclusivitate, marca Observator. 

De la 25.01.2021, 21:07
WhatsApp
Vezi și:

Aprilie 2020. În focul pandemiei, România se aruncă în cursa pentru echipamente medicale. Haotic, pe repede-înainte, sub paravanul unui scop suprem. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: Orice timp mort se traducea în sănătatea românilor.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: Era penurie de măşti, nu aveam măşti. Şi al doilea lucru, preţurile o luaseră razna. 

Şi, în acest context, în ţară încep să vină, unul după altul, cu escale în Georgia, în China sau în Kazahstan, nouă avioane pline cu măşti şi cu speranţe. Şi unele, şi altele, sunt de atunci închise într-un depozit. 

De aproape 10 luni, o investiţie-mamut - de zeci de milioane de dolari - e îngheţată într-o hală de la Otopeni. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: Aceste măşti au costat aproape 30 de milioane de dolari, plus transport, şi se adaugă şi costul chiriei în antrepozit... Plus transport, plus costul depozitării, plus costul livrării către client.

România a importat 95 de milioane de măşti de protecţie din Vietnam

O afacere în care România şi-a aruncat nu una, ci două companii de stat. Niciuna cu experienţă în domeniul medical. SAPE, societate în domeniul energiei, cu ajutorul ROMARM, o companie ce produce armament, primește ordin, la începutul pandemiei, să importe măști din Vietnam. Peste 95 de milioane. 

După aproape 10 luni, SAPE a reușit să vândă numai 5%, către Ministerul Educației. Restul de 90 de milioane se împiedică în TVA. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: Dacă le scoatem din antrepozitul vamal, plătim taxe.

Iar dacă nu le scot, plătesc depozitarea. Costul ar putea ajunge la 45 de mii de euro pe lună. Măștile ar trebui ținute în condiții speciale, la temperaturi între 2 și 30 de grade Celsius. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: Trebuie să nu fie lăsate în soare, să nu fie lăsate în frig, să nu plouă pe ele... Cât pierde SAPE că le ţine acolo? Sunt costurile cu antrepozitul vamal şi banii investiţi. 

O pierdere pe care statul şi-a făcut-o singur. Inexplicabil, n-a câştigat nici propriile licitaţii, cum ar fi achiziţia de măşti pentru persoane vulnerabile, făcută de Ministerul Sănătăţii. 

Deşi insistă că are produse de calitate, la un preţ corect, SAPE nu şi-a putut face loc pe-o piaţă concurenţială. Între timp, măştile s-au ieftinit în toată lumea. Adică marfa statului s-a devalorizat. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: De ce statul nu cumpără de la stat şi le ţinem acolo? Sunt nişte bani investiţi ai statului. Această informaţie probabil că altcineva v-o poate oferi.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: Acum, partea comercială este problema companiilor. 

În România s-au vândut, pe piaţa neagră, măşti de protecţie neconforme

Şi în timp ce la nivel înalt abia se negociau transporturile din Vietnam, pe piaţa neagră se vindeau deja ca pâinea caldă măşti chinezeşti, aduse de complici ai clanurilor interlope, dezvăluia la vremea aceea o anchetă a Rise Project: "La noi se vând de pe o zi pe alta. Dacă sunteţi hotărâţi şi dacă vă convin, trebuie blocate, pentru că în fiecare zi se dau". 

SAPE nu este prima afacere păguboasă a statului în pandemie. Observator vă arăta, în luna mai a anului trecut, că ROMARM, care se lăuda că va produce sute de mii de măşti zilnic, nu vânduse nici măcar una. 

La nouă luni distanță, problemele sunt și mai grave, dezvăluie un angajat al fabricii de la Dragomireşti. 

Angajat ROMARM: Liniile alea au funcţionat, dar din 28 august nu au mai funcţionat un minut. De fapt noi am luat nişte... fiare vechi. Nu fiare vechi, nişte "chinezării". Măştile sunt la uzină, toate, depozitate.

Gabriel Ţuţu, director ROMARM (27 mai 2020): SAPE e singurul cumpărător pentru acele măști. 

Mihai Munteanu, purtător de cuvânt SAPE: Până în acest moment, în ceea ce priveşte măştile de la ROMARM, nu am achiziţionat şi nu am distribuit vreo mască.

Corpul de Control al ministrului Economiei, la acea vreme Virgil Popescu, nu a găsit nereguli la ROMARM. Noul ministru încă analizează situaţia.

Reacţia directorului uzinei de la Dragomireşti, în problema producţiei de măşti de protecţie

Directorul general nu a mai putut fi contactat de data aceasta. În schimb, directorul uzinei din Dragomireşti, unde sunt liniile de producţie, recunoaşte problema, dar are o explicaţie. 

Tiberiu Pîrvu, director general UPS Dragomireşti: Se face recepţia luni, dar nu s-a reluat producţia pentru că au fost alte comenzi în lucru. 

Angajat ROMARM: De ce am ajuns să aruncăm nişte bani pe fereastră noi, statul, banii statului? Din cauza incompetenţei celor care au semnat contractele.

Aşadar, avem o companie pusă să producă măşti, o alta pusă să importe, zeci de milioane de măşti blocate în depozite şi-o ecuaţie din care statul iese în minus. 

Iată dimensiunea problemei. O să scădem măştile vândute în şcoli şi o să tragem linie. Avem atunci 30 de milioane de dolari investiţi în cele 100 de milioane de măşti din Vietnam, la care se adaugă costuri de transport, depozitare, ambalare şi TVA. 

Profitul SAPE este de doar 5.400 de dolari. 

La ROMARM avem un milion de dolari investiţi în liniile de producţie care nu funcţionează, costurile cu materia primă şi un profit de 0 lei. Cine, când şi cum va recupera aceste investiţii? Nimeni nu ştie să răspundă. Cert e că statul maschează această gaură în buget de aproape un an. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

coronavirus import masti pandemie romania romarm
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025