Tânărul care a ucis doi oameni în 2 Mai a furat din casă ca să cumpere droguri şi a fost internat la dezintoxicare. Cum ar fi încercat părinții să-l sperie
Ies la iveală noi detalii despre şoferul care a ucis sub influenţa drogurilor şi despre trecutul său de consumator. El a fost prins în februarie anul trecut cu droguri asupra sa şi a fost cercetat de procurorii DIICOT într-un dosar penal. Din păcate cazul lui nu este singular: doar duminică, peste 20 de șoferi au fost prinşi la volan sub influența drogurilor.
De Redactia Observator la 21.08.2023, 13:23Potrivit unei decizii a Tribunalului București, publicată pe portalul instanțelor de judecată, Vlad Pascu a fost cercetat în 2022 pentru deținere de droguri, dar procurorii DIICOT au renunțat la dosar și l-au iertat pentru că ar fi fost vorba de o cantitate mică de droguri. Tânărul ar fi avut probleme mult mai grave cu stupefiantele. Potrivit unor surse din anchetă, băiatul fura din casă pentru a-și cumpăra droguri. Pentru a-l speria, părinții l-ar fi dat pe mâna ofițerilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate București.
Potrivit acelorași surse, în iunie 2021, Vlad Pascu a ajuns la spital, unde a fost internat cu intoxicație cu canabis și cocaină. Sâmbătă, testele au arătat că înainte să urce la volan și să provoace accidentul mortal, consumase un cocktail de trei substanţe interzise: cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Avocatul care i-a pregătit apărarea a declarat jurnaliştilor, că acesta a recunoscut că a consumat droguri și a subliniat că nu este consumator, ci a primit drogurile în Vama Veche. Întrebată dacă a fost pentru prima oară când tânărul de 19 ani a consumat droguri, aceasta a răspuns afirmativ. "Nu este consumator. Le-a primit în Vama Veche“, a declarat avocata Luminiţa Popescu.
Accident mortal la ieșirea din 2 Mai
- Șoferul drogat care a ucis doi oameni la 2 Mai a mai fost prins cu droguri şi anul trecut. De ce a fost iertat de...
- Reacția ministrului Justiției, după accidentul din 2 Mai: Fără toleranță. Șoferul era atât de drogat,...
- Tatăl fetei ucise în accidentul de la 2 Mai, răpus de durere, îşi aduce fiica acasă într-un coşciug. Pentru...
După o noapte de distracţie în Vama Veche, un şofer de 19 ani, la volanul unei maşini de lux, goneşte spre 2 Mai. La intrarea în sat, într-o curbă extrem de periculoasă, dar semnalizată ca atare, individul a spulberat un grup de opt tineri. Doi dintre ei, Roberta și Sebi, studenți la Geografie, au murit pe loc, iar alţi trei au ajuns la spital. Ca prin minune, ceilalţi trei au scăpat nevătămaţi, dar şocaţi după ce şi-au văzut prietenii ucişi pe şosea.
Tinerii din grup erau din Bucureşti şi Braşov şi petrecuseră noaptea în Vama Veche. Mai aveau câteva sute de metri până la casa unde erau cazaţi, în 2 Mai. Până atunci veniseră pe pista de biciclete care leagă cele două localităţi de la malul mării. Trotuarul se termină însă brusc în dreptul unităţii militare, acolo unde a avut loc tragedia.
Şoferul care a provocat accidentul mortal a fugit de la locul tragediei, dar a fost prins la scurt timp în Vama Veche. Taximetriştii au văzut maşina distrusă şi au sunat la 112. Două autospeciale de poliţie l-au blocat în trafic. În faţa anchetatorilor, tânărul a avut o explicaţie halucinantă. Le-a spus că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre. Apoi, s-a răzgândit: o vacă. Individul de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Şoferul este Vlad Pascu. Are 19 ani, a obţinut permisul de trei luni şi conduce maşini de lux. Autoturismul implicat în accident nu are RCA. Testele au arătat că înainte să urce la volan, consumase un cocktail de trei substanţe interzise: cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Pe reţelele sociale, Vlad se laudă cu maşini, haine şi ceasuri de mii de euro. Celalaltă maşină din garajul său este un bolid de 200.000 de euro. Individul s-a pozat într un tricou care poartă mesajul "Drogurile sunt viaţa mea". Părinţii lui sunt cunoscuţi pentru afaceri în imobiliare. Tatăl lui este pasionat de maşini şi organizează concursuri de off road.
Acuzații grave ale familiei uneia dintre victime
Părinţii fetei ucise lansează însă o acuzaţie gravă: au aflat de la pompe funebre de tragedie. Şi de la vărul Robertei care a scăpat ca prin minune din accident. "Mulţumim Poliţiei Române! Nu m-a contactat nimeni să ne spună: domnule, ştiţi fata dumneavoastră a păţit ceva! Nu, de aici de la pompe funebre", a declarat tatăl victimei.
Explicaţia ofiţerilor? "La ora 06:15, în prezența unui ofițer de poliție rutieră, numitul N.I.A. a sunat-o pe mama verișoarei lui căreia i-a spus ce s-a întâmplat cu fata ei în acea dimineață, în urma accidentului rutier. Datele de contact ale familiei numitului O.A.S. colegii noștri nu le-au obținut la fața locului. A fost solicitat sprijinul colegilor de la IPJ Ilfov, care au anunțat familia victimei."
"Nu vorbim de o obligație statuată de prevederile legale, dar vorbim de o situaţie care implică moralitatea. Primordială la faţa locului este efecturare cercetărilor“, a explicat Dan Saltelechi, reprezentant Sindicatul EUROPOL, pentru Observator.