Taximetriştii, panicaţi după ce au aflat că s-ar putea introduce plata cu cardul. "Dacă plăteşte cash, mai ciuguleşti ceva"
Progresul cere timp. Firmele de taximetrie din Bucureşti acceptă şi plata cu cardul, ca să nu rămână în urma concurenţei de la ridesharing. Şoferii, însă, nu prea vor să dea bacşişul din mână pe tranzacţia bancară. Aşa că ar fi bine să aveţi pregătite şi câteva bancnote când vă urcaţi într-un taxi pe care scrie plata cu cardul.
De Bogdan Dinu la 20.09.2022, 19:56În Bucureşti erau 7.000 de taxiuri şi 28.000 de maşini care fac transport alternativ, la sfârşitul anului trecut. Ca să ţină pasul cu cei de la concurenţă, firmele de taximetrie au lansat aplicaţii pentru comenzi şi pentru plata cu cardul.
- Reporter: Alo, bună ziua, *** Taxi?
- Firmă taxi: Da, vă rog!
- Reporter: Aplicația mobilă funcționează? Pot să plătesc cu cardul? E în regulă?
- Firmă taxi: Da, bineînțeles.
Răspunsul prompt vine de la dispecerat. Pe stradă, lucrurile stau altfel. Taximetriştii se feresc de plata cu cardul ca de Poliţie. Imagini filmate cu camera ascunsă: "La noi vine cash! Dacă plătește cash mai ciugulești ceva ... Cu cardul, ce ciugulești? Mulți se feresc să ia că oprește comison firma noastră".
Plata cu cardul, la finalul cursei de taxi. Unii şoferi nici nu ştiu să folosească un POS
- Poliţiştii români primesc sute de BMW-uri noi ca să vâneze infractorii. Cât costă o singură maşină
- Taxi cu inscripţie rasistă pe străzile din Braşov. Ce pedeapsă a primit şoferul din partea superiorilor
- Manifesto, al cincilea concept Dacia, a impresionat Parisul. Modelul nu va ajunge niciodată pe şosele
Obişnuiţi cu banii în mână, unii şoferi nici măcar nu au încercat să folosească plata cu cardul. "La finalul cursei, șoferul ar trebui să îi ofere clientului un cod QR pe care acesta să îl scaneze cu ajutorul aplicației mobile. În realitate, însă, foarte puțini taximetriști știu cum arată acest cod", spune Bogdan Dinu, reporter Observator.
"N-am luat cu cardul niciodată ... Eu nici nu știu cum să introduc cardul!", mărturiseşte un şofer de taxi, filmat cu camera ascunsă. Unii taximetrişti spun că se feresc de noua metodă pentru că primesc banii din plata cu cardul la sfârşitul lunii, în vreme ce ei au nevoie mai des de fonduri, ca să alimenteze maşina.
"Majoritatea companiilor au și POS, au și plata cu cardul prin aplicație. Că unii refuză ... Nu contestăm lucrul acesta și nici nu suntem de acord cu el. Nu există pădure fără uscături ca și la noi, în sectorul de transport persoane", declară Vasile Ștefanescu, COTAR.
Taximetriștii care refuză să ia curse din anumite motive pot fi amendaţi sau, în unele cazuri, pot rămâne fără atestatul de șofer taxi. Până la această oră, compania de taxi cu ai cărei şoferi am vorbit nu a oferit niciun punct de vedere.