Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un ambulanţier beat a lovit un pieton, apoi i-a acordat primul ajutor. Bărbatul spune că a băut după o ceartă cu soţia

Un şofer de ambulanţă care conducea băut a lovit, azi-noapte, la Bucureşti, un pieton care este acum la reanimare. Ambulanţierul nu a fost testat când a venit la serviciu, cum cere legea, şi le-a explicat poliţiştilor că băuse pentru că se certase cu soţia. 

De la 06.06.2024, 20:27
WhatsApp
Vezi și:

Ambulanţierul a lovit pietonul pe Calea Dorobanţi. Singura lui scuză ar putea fi că bărbatul de 47 de ani traversa printre maşini. Ca să înţelegem cât de puternic a fost impactul, oglinda a fost ruptă. Imediat după ce şi-a dat seama de ceea ce a făcut, a coborât şi i-a acordat victimei primul ajutor.

Ambulanţierul şi-a chemat şi colegii în ajutor, iar victima lui, a ajuns repede la urgenţe.  

La prima evaluare, bărbatul lovit de ambulanţă părea în regulă, însă după câteva ore starea s-a înrăutăţit şi a intrat în stop cardiorespirator. Medicii de aici de la Spitalul Floreasca au reuşit să-l stabilizeze, iar acum este supravegheat permanent în secţia ATI. 

Ce alcoolemie avea ambulanţierul

Pe acelaşi subiect

La locul accidentului, agenţii de circulaţie au găsit explicaţia pentru accident. Şoferul ambulanţei avea 0,23 alcoolemie în aerul respirat.    

Grav este că şoferul de ambulanţă a sărit peste testul de alcool când a intrat în tură. Şi el, şi angajatul care era obligat să îl verifice sunt anchetaţi disciplinar. 

"Revizorul tehnic nu a respectat procedura de verificare cu alcool testul. Ambulanţierul s-a prezentat la muncă datorită numărului mare de cazuri apărute pe ecranul ambulatorului. A fost nevoit să intre la muncă foarte repede", spune Mihai Lucian, directorul tehnic.

Soferul ambulanţei are acum dosar penal pentru vătămare corporala din culpă şi ar putea fi concediat. 

Ana Grigore

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea. ...

ambulanta accident pieton pieton
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025