Angajări deblocate în sistemul medical. 2.700 de posturi vacante vor fi disponibile în spitale şi serviciile de ambulanță
Mii de posturi vacante din spitale și serviciile de ambulanță au fost deblocate prin decizie de Guvern. Decizia a fost anunțată joi de premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, 2.700 de posturi vor fi ocupate în perioada următoare. E a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical după cele din ianuarie şi februarie.
„Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale și serviciile de ambulanță. Este a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical după cele din ianuarie și februarie, când au fost deblocate angajările pentru 10.000 de posturi”, a declarat Marcel Ciolacu.
Este vorba de unități sanitare din întreaga țară: spitale, unități sanitare fără paturi, servicii de ambulanță, inclusiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, și direcții de sănătate publică.
Spitalul care oferă cele mai multe posturi
- "Atât mi-a zis: nu mai pot!" Ultimele cuvinte ale bărbatului mort la UPU Iaşi, uitat o noapte pe scaun cu dureri...
- Comparaţie între o sală de operaţii din România şi una din Viena: calcule la milimetru şi eliminarea erorii umane
- Momentul în care un bebeluş îşi cunoaşte pentru prima şi ultima oară tatăl, aflat pe patul de moarte, după...
„Măsura este necesară în vederea desfășurării activității curente, a asigurării urgențelor medicale, precum și a celorlalte servicii medicale”, a spus Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Astfel, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca vor fi deblocate aproximativ 140 de posturi, la Institutul Oncologic București aproximativ 120 de posturi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș 88 de posturi, la Spitalul Clinic de Urgență București circa 80 de posturi.
Cel mai mare număr de posturi deblocate, 861, va fi la Spitalul Universitar de Urgență, „ca urmare a faptului că anul trecut în cadrul instituției au fost înființate noi structuri medicale, iar altele au fost reorganizate, iar aceste structuri beneficiază de dotări și pot deveni funcționale doar în momentul încadrării personalului de specialitate”, conform purtătorului de cuvânt al Executivului.
Din totalul de posturi aprobate, 310 sunt pentru medici, 1.221 pentru asistenți medicali, 629 pentru personal auxiliar sanitar, iar restul personal de specialitate medico-sanitar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰