Un stâlp de electricitate s-a prăbușit peste un TIR, în Toplița. Partea din spatele camionului a fost distrusă
Un stâlp de electricitate a căzut pe un autocamion, seara trecută, în municipiul Topliţa, județul Harghita. Şoferul a scăpat fără probleme. Stâlpul de beton a distrus însă partea din spate a TIR-ului.
De Redactia Observator la 27.04.2023, 08:43Timp de mai multe ore circulația a fost oprită pe ambele sensuri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, pentru îndepărtarea stâlpului de electricitate a acţionat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa, cu o autospecială de intervenţie, în ajutor fiind trimisă şi o macara, de la Primăria Topliţa.
În cele din urmă stâlpul a fost îndepărtat, iar traficul rutier a fost reluat. Deocamdată nu a fost anunţat motivul producerii acestui eveniment.