Victor şi Alex Piţurcă, audiaţi la DNA. Fostul selecţioner a fost scos din arest şi adus cu duba la sediul anticorupţie
Victor Piţurcă a fost scos din arest şi adus în această dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a da explicaţii despre dosarul privind achiziţiile de echipamente medicale din pandemie. La audieri s-a prezentat şi fiul acestuia, Alexandru Piţurcă.
De Redactia Observator la 31.01.2023, 09:21Victor Piţurcă a fost scos din arest şi adus la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar privind Afacerea Romarm, prin care fostul selecţioner ar fi fraudat statul cu echipamente medicale neconforme, alături de directorul companiei Romarm, Gabriel Ţuţu. Mai multe firme ar fi dat un tun de aproape 9 milioane de lei.
Şi Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.
Schema prin care Victor Piţurcă ar fi fraudat statul cu măşti neconforme
Fostul selecţioner al României şi fostul câştigător al Cupei Campionilor alături de Steaua în '86 se pare că s-a descurcat de minune şi în afaceri. Ilegale, susţin DNA, care îl acuză într-unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din pandemie. Victor Piţurcă a dat ieri explicaţii ore bune alături de un alt personaj-cheie al achiziţiilor din 2020: Gabriel Ţuţu, director Romarm, companie de stat specializată în armament, dar care s-a ocupat de fabricarea sau importul de măşti.
- Victor Piţurcă, "coechipier" în spatele gratiilor cu directorul ROMARM. Schema prin care ar fi fraudat statul cu...
- Victor Piţurcă, reţinut de procurorii DNA pentru achiziţia de măşti în pandemie. Cui erau destinate măştile...
- Armele românești care i-au enervat pe soldații ruși pe frontul din Ucraina. Rușii: ”Românii sunt tăcuți,...
Afacerea Romarm, demascată în exclusivitate de Observator, încă de acum doi ani, este prezentată public acum şi de către DNA. Pentru prima oară, în dosar apare numele sonor al lui Piţurcă.
În 2020, prin două contracte, au fost achiziţionate şapte utilaje neconforme de producere a măştilor din China. Au fost aduse cu forţele Aeriene ale Ucrainei şi Romarm s-a angajat să producă măşti pentru spitalele din România. Totul, cu banii statului: peste 8 milioane 600 de mii de lei. Liniile de producţie s-ar fi defectat chiar în ziua în care fostul premier Ludovic Orban vizita fabrica Romarm, după cum dezvăluia ancheta Observator.