Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Victor Piţurcă, reţinut de procurorii DNA pentru achiziţia de măşti în pandemie. Cui erau destinate măştile neconforme

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, au precizat, luni, pentru Agerpres, surse judiciare. 

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 16:33

UPDATE: Reţinere surpriză în scandalul măştilor de protecţie neconforme livrate în spitalele militare în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul selecţioner al naţionalei de fotbal, Victor Piţurcă. Potrivit procurorilor DNA, măştile ar fi fost distribuite chiar de firma fiului său. Măştile era destinate spitalelor militare. Fostul selecţioner al României, dar şi directorul ROMARM au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmează, cel mai probabil, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorii vor lua această decizie. În dosar ar fi implicaţi şi alţi suspecţi din Ministerul Apărării.

A fost reţinut şi şeful ROMARM

Potrivit aceloraşi surse, în dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu. Victor Piţurcă a fost audiat luni dimineaţă de către procurorii DNA în cadrul unei anchete care vizează achiziţia de măşti în timpul pandemiei. După audieri, procurorii au dispus reţinerea fostului selecţioner.

Vezi și

În vârstă de 66 de ani, Victor Piţurcă a fost selecţioner al României în trei rânduri: 1998/1999, 2004/2009 şi 2011/2014. El a mai pregatit echipe precum Steaua, Universitatea Craiova sau Al Ittihad.  Piţurcă a fost component al echipei Steaua, care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Victor Piţurcă, reţinut de procurorii DNA pentru achiziţia de măşti în pandemie. Cui erau destinate măştile neconforme