Asasinarea lui Ioan Crișan. Fiica omului de afaceri și cei doi complici au fost arestați preventiv
Răsturnare de situație pentru principalii suspecţi în cazul asasinării omului de afaceri Ioan Crişan. Magistraţii Curţii Supreme au decis să o aresteze preventiv pe fiica lui Crişan, alături de cei doi presupuşi complici. Toți trei fuseseră eliberați la sfârșitul lunii octombrie, după o decizie a Curţii de Apel, pe motiv că probele sunt insuficiente.
De Redactia Observator la 13.11.2024, 19:23Potrivit procedurii, cei trei vor fi duși la IPJ Arad, acolo unde se va lua decizia privind încarcerarea. Apoi fiica lui Ioan Crișan și cei doi complici vor fi transportați la cel mai apropiat arest sau la București.
Prima instanță a respins propunerea anchetatorilor pe motiv că probele acestora reprezintă mai mult indicii și nu dovezi clare care să arate că aceștia au pus la cale un plan prin care sa îl ucidă pe Ioan Crișan, la coordonarea fiicei acestuia.
Crimă în stil mafiot la Arad. Ioan Crișan, asasinat
Omul de afaceri arădean Ioan Crişan a murit, în 29 mai 2021, după ce maşina în care se afla a explodat, la scurt timp de la plecarea de pe loc. Anchetatorii au stabilit că în autoturism a fost plasată o bombă, fiind deschis dosar penal de omor cu premeditare. Potrivit concluziilor medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Arad, Ioan Crişan a murit din cauza "insuficienţei respiratorii acute", survenită pe fondul unor leziuni traumatice grave de arsură, produse prin inhalare de gaze de explozie şi de ardere cu temperaturi foarte ridicate, leziuni pe suprafeţe extinse la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare, care au determinat "edem glotic".
- Asasinarea lui Ioan Crişan. Procurorii au adus o nouă dovadă pentru a cere arestarea fiicei şi a complicilor
- Zi decisivă în dosarul morţii lui Ioan Crişan. Fiica sa şi cei doi complici află dacă vor fi arestaţi sau...
- Motivarea judecătorilor care i-au lăsat liberi pe suspecții din cazul Ioan Crișan: simple indicii sau supoziții
"Acesta a fost urmat de obstrucţie mecanică reflexă declanşată prin spasm laringian, la care s-a adăugat spasmul căilor respiratorii inferioare, determinat prin efect termic de arsură şi conţinut aspirat de material amorf microgranular (particule de funingine) rezultat din gazele de explozie şi ardere, care au fost antrenate în cursul mişcărilor respiratorii la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare", este concluzia medicului legist, cuprinsă într-o informare a Ministerului Public.
La un an de la asasinarea omului de afaceri arădean Ioan Crişan, procurorii informau că în intervalul respectiv au fost audiate 400 de persoane, au fost făcute percheziţii domiciliare şi informatice şi 18 expertize balistice, fizico-chimice, traseologice şi genetice. Tot atunci, în ceea ce priveşte circumstanţele personale ale omului de afaceri, procurorii au stabilit traseul parcurs de Ioan Crişan, după vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.
"Au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei. A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR. Până la acest moment, nu au fost confirmate informaţiile, vehiculate şi în spaţiul public, privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. S-au stabilit şi au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei", informa atunci Parchetul de pe lângă ÎCCJ.