Antena LIVE

Curs valutar

A început războiul între Rusia şi Occident pe Sudul Global. Negocieri de pace în Arabia Saudită, dar fără Moscova. Ce speră să obţină SUA şi UE

Război în Ucraina. Arabia Saudită va găzdui în luna august negocieri de pace în Ucraina, dar fără Rusia. Washingtonul și Europa speră ca discuțiile să atragă de partea Ucrainei aşa-numitul "sud global" şi să obţină sprijin internațional pentru condiții de pace care să favorizeze Kievul, potrivit The Wall Street Journal (WSJ).

De la 31.07.2023, 14:38
WhatsApp
Volodimir Zelenski - ilustraţie Getty Images

Ucraina a confirmat luni că în Arabia Saudită vor începe în august convorbiri, cu intervenţia reprezentanţilor internaţionali, care, potrivit Kievului, vizează restabilirea unei "păci juste" în conformitate cu "formula ucraineană". Informaţia a fost dezvăluită în weekend de publicaţia americană The Wall Street Journal. 

La Jeddah vor ajunge pe 5 şi 6 august oficiali din 30 de țări

La discuţii vor participa țările occidentale, Ucraina și țările-cheie în curs de dezvoltare, inclusiv India și Brazilia. Potrivit sursei citate, Europa și Washington își intensifică eforturile de a consolida sprijinul internațional pentru solicitările de pace ale Ucrainei. La Jeddah vor ajunge pe 5 și 6 august înalți oficiali din 30 de țări, potrivit unor diplomaţi citaţi de WSJ.

The Wall Street Journal observă că între Rusia şi Occident se duce o bătălie tot mai mare pentru a obţine sprijin din partea marilor țări aflate în curs de dezvoltare, care au fost neutre cu privire la războiul din Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Discuţiile din Arabia Saudită ar putea culmina cu un summit de pace anul acesta

Oficialii ucraineni și occidentali speră că eforturile lor ar putea culmina cu un summit de pace la sfârșitul acestui an, în care liderii mondiali se vor înscrie la principii comune pentru rezolvarea războiului. Ei speră că aceste principii ar putea fi cadrul unor viitoare negocieri de pace între Rusia și Ucraina, care să fie în avantajul Kievului.

Nu va exista însă în acest an un summit care să includă Rusia. Moscova a evitat orice discuție serioasă legată de pace și şi-a păstrat solicitările, inclusiv anexarea unui teritoriu pe care forțele sale nu îl controlează pe deplin în prezent.

Întâlnirea din Arabia Saudită are loc în timp ce războiul din Ucraina pare să fi intrat într-un impas, niciuna dintre tabere nu a putut câștiga un teritoriu semnificativ în ultimele luni. La sfârșitul lunii iunie, la Copenhaga, s-au întâlnit înalţi oficiali din Brazilia, India, Turcia și Africa de Sud. A participat şi consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, alături Ucraina și mai multe țări europene importante.

Occidentul a ales Arabia Saudită pentru a convinge China, care are bune relaţii cu Moscova, să participe

Pentru întâlnirea de la Jeddah, Arabia Saudită și Ucraina au invitat 30 de țări, inclusiv Indonezia, Egipt, Mexic, Chile și Zambia. Nu este încă clar câți vor participa, deși țările care au trimis reprezentanţi la Copenhaga sunt așteptate să facă din nou acest lucru. Marea Britanie, Africa de Sud, Polonia și oficiali UE se numără printre cei care au confirmat prezența. Şi Jake Sullivan este de așteptat să participe, potrivit unei surse.

Arabia Saudită încearcă să joace un rol mai important în relaţiile cu Ucraina, după ce Casa Albă a acuzat-o anul trecut că ajută Rusia pentru a menține ridicat prețul petrolului, susținând astfel bugetul Moscovei. A mediat schimburi de prizonieri de război și l-a primit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la un summit al ţărilor arabe în luna mai.

Diplomații occidentali susţin că Arabia Saudită a fost aleasă să găzduiască a doua rundă de discuții, parțial în speranța că va convinge şi China să participe. Riadul și Beijingul mențin legături strânse. La începutul acestui an, China a contribuit la dezgheţarea relaţiilor între Arabia Saudită și inamicul său regional, Iran, la câteva luni după ce saudiții l-au primit în vizită pe președintele chinez.

SUA şi Europa se luptă cu Rusia pentru "sudul global"

"Sudul global" este un termen care cuprinde în linii mari țări din regiunile Africa, America Latină și Caraibe, Asia (fără Israel, Japonia și Coreea de Sud) și Oceania (fără Australia și Noua Zeelandă).

În ciuda faptului că susține că lucrează la un plan de pace pentru Ucraina, China nu a participat la întâlnirea de la Copenhaga. Beijingul nu este de așteptat să participe nici la discuţiile din Arabia Saudită, potrivit unor surse citate de WSJ.  Întâlnirea din august vine într-un moment critic în lupta dintre Rusia și Occident pentru a obţine sprijin global. SUA și Europa au făcut eforturi ca decizia Rusiei de a se retrage dintr-un acord intermediat de ONU, menit să ușureze exportul de cereale din Ucraina,  să fie condamntă la nivel global. 

La o întâlnire din luna iulie, liderii europeni și cei din America Latină și-au exprimat "profundă îngrijorare cu privire la războiul în curs împotriva Ucrainei". Luna trecută, SUA și India au încheiat acorduri de apărare pentru ca New Delhi să nu mai cumpere arme din Rusia. Între timp, Putin i-a găzduit săptămâna trecută la Sankt Petersburg pe lideri africani şi a promis că va livra cereale gratuite pentru 6 state africane. Oficialii europeni au sperat să reducă diferențele dintre Ucraina și țările în curs de dezvoltare suficient de repede pentru a organiza un summit de pace până în toamnă. Planul s-a dovedit a fi prea ambițios.

La reuniunea de la Copenhaga, a existat un mare decalaj de opinii între Ucraina și majoritatea țărilor în curs de dezvoltare. Oficialii ucraineni au pus presiuni pe participanți să susțină planul de pace în zece puncte al președintelui Zelenski, care stipulează retragerea ruşilor de pe întreg teritoriul ocupat înainte de a începe discuțiile de pace. Grupul de țări în curs de dezvoltare a spus clar că este deschis la discuţii, dar nu va semna planul Ucrainei.

SUA și Europa susțin public planul de pace al Kievului, dar oficialii occidentali spun că este clar că discuțiile la nivel global vor reuși doar dacă vor fi elaborate în jurul unui set de principii internaționale comune, cum ar fi Carta ONU, care susține suveranitatea teritorială și politică, independența și condamnă actele de agresiune, de amenințare și de folosire a forței.

Un înalt diplomat european a spus că Ucraina încă depune eforturi pentru a obţine sprijin internațional pe probleme pe care țările în curs de dezvoltare nu le vor accepta, cum ar fi extinderea sancțiunilor la adresa Moscovei. India, Turcia, Brazilia și China au evitat să impună sancţiuni Rusiei. 

Ucraina confirmă convorbiri pentru ''o pace justă'' 

"Formula de pace a Ucrainei conţine zece puncte fundamentale, care, pe lângă garantarea păcii pentru Ucraina, va crea mecanisme de contracarare a conflictelor viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al biroului prezidenţial, Andrii Iermak, potrivit portalului Ukrinform. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Zelenski este convins că "trebuie să se plece de la planul de pace ucrainean", adăugând că "încercăm să luăm în considerare opiniile şi poziţiile care nu contrazic Carta ONU".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina negocieri pace arabia saudita
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025