Antena LIVE

Curs valutar

Video

Avertisment dur la summit-ul privind schimbările climatice, de la Glasgow: "Nu se mai poate să tratăm natura ca pe o toaletă. Ne săpăm propriile morminte!"

Sute de şefi de stat şi de guvern şi activişti de mediu s-au adunat zilele acestea în Scoţia pentru a salva Planeta de efectele schimbărilor climatice. Ne săpăm singur mormântul dacă nu acţionam acum, este avertismentul pe care îl transmit cei prezenţi la summit. Însă, în ciuda declaraţiilor apocaliptice şi a promisiunilor, liderilor li se reproşează lipsa de acţiune din ultimele decenii, care au adus omenirea în acest punct critic. 

De la 02.11.2021, 21:32
WhatsApp
Vezi și:

Ultimii 7 ani au fost cei mai calzi din istoria Pământului. Sunt tot mai multe tornade, incendii şi inundaţii catastrofale. În fiecare an este organizat un summit pentru salvarea planetei. Soluţiile întârzie, iar liderii lumii aţipesc în căutarea unui miracol. Preşedintele american a fost surprins aţipind în timpul dezbaterilor. Oboseala l-a ajuns şi pe premierul britanic Boris Johnson surprins şi el odihnindu-şi ochii.    

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Prea mulţi dintre noi, cei prezenţi aici, ne luăm angajamente, semnăm acorduri, apoi facem exact pe invers. 

Marii absenți de la summit-ul de la Glasgow: China, Rusia şi Brazilia

Alţii nici n-au venit. China, Rusia şi Brazilia, unii dintre cei mai mari poluatori ai lumii, au lipsit de la Glasgow. Absentă a fost şi Regina Elisabeta a II-a, însă la recomandarea medicilor. 

Pe acelaşi subiect

Regina Elizabeta a II-a: Niciunul dintre noi nu va trăi veşnic. Dar nu luăm aceste decizii pentru noi, ci pentru copii şi nepoţii noştri.  

Spre furia activiştilor mediu, participanţii la summit au venit cu avioane private. Nu mai puţin 400 de aeronave, adică emisii de circa 13 mii de tone de dioxid de carbon. 

Antonio Guterres, secretarul general al ONU: Nu se mai poate să tratăm natura ca pe o toaletă. Ne săpăm propriile morminte! 

La summit a participat președintele României, Klaus Iohannis

Liderii lumii s-au înţeles să reducă emisiile de metan şi să oprească tăierea pădurilor, cu scopul de a opri încălzirea planetei. Klaus Iohannis a părut grăbit la Glasgow. La poza de la sosire, a stat cu geaca pe el. Nu s-a despărţit de haină nici în sală. A pus-o pe birou, lângă el, parcă pe picior de plecare. Fotografia a fost publicată pe site-ul preşedinţiei, dar ulterior a fost ştearsă. A devenit virală pe net, la fel ca imaginile cu Prinţul Charles, care s-a împiedicat, pe scări, în drum spre podium.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

summit schimbari climatice scotia glasgow klaus iohannis
Întrebarea zilei
Aveţi în plan să plecaţi în vacanţă de Paşte, anul acesta?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025