Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regina Angliei, mesaj pentru liderii mondiali la conferinţa COP26. Suverana le cere să facă o ''cauză comună" pentru a opri schimbările climatice

Regina Elisabeta a II-a le-a cerut luni, într-un mesaj video, liderilor mondiali reuniţi pentru COP26 (Conferinţa ONU privind schimbările climatice) la Glasgow (Scoţia) să facă o ''cauză comună'' pentru combaterea schimbărilor climatice şi ''să soluţioneze cele mai insurmontabile probleme'', scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 02.11.2021 , 09:49

Regina Angliei la summit-ul ONU Regina Angliei la summit-ul ONU - Profimedia

Suverana, în vârstă de 95 de ani, a transmis un mesaj liderilor lumii prin intermediul unui mesaj video, dat fiind faptul că medicii au sfătuit-o să aibă un repaus de două săptămâni. Îmbrăcată într-o ţinută de culoare verde, ea a afirmat că speră ca această conferinţă care are loc timp de două săptămâni şi la care nu poate asista din cauza stării sale de sănătate va fi ''una dintre acele rare ocazii în care toată lumea va avea posibilitatea să se ridice deasupra politicii momentului şi să dovedească un adevărat simţ politic''.

''Istoria a arătat că atunci când naţiunile se unesc pentru o cauză comună, există întotdeauna speranţă'', a spus ea în mesajul video difuzat în cursul unei recepţii de bun venit pentru liderii mondiali, cerându-le să ''lucreze umăr la umăr'' pentru ''rezolvarea celor mai insurmontabile probleme''.

Regina, în repaus pentru următoarele două săptămâni

Articolul continuă după reclamă

''Sunt mulţi care speră că rezultatul acestui summit - înscrisă în cărţile de istorie care nu au fost încă tipărite - vă va descrie ca fiind liderii care nu au ratat ocazia şi care au răspuns la apelul generaţiilor viitoare'', a susţinut suverana britanică.

Regina, care a petrecut recent o noapte în spital pentru ''examene preliminare'', potrivit Palatului Buckingham, a fost nevoită să-şi anuleze deplasarea la COP26 şi trebuie să renunţe la orice călătorie oficială pentru încă cel puţin două săptămâni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Regina Angliei, mesaj pentru liderii mondiali la conferinţa COP26. Suverana le cere să facă o ''cauză comună" pentru a opri schimbările climatice