Antena LIVE
Video

Avionul lui Putin, escortat de 4 SU-35S înarmate pe tot traseul turneului din Golf. Avioanele de luptă au avut nevoie de permis special de survol

Patru avioane Su-35S rusești înarmate l-au însoțit pe Vladimir Putin în drum spre Emiratele Arabe Unite. Cele 4 aeronave vor escorta avionul lui Putin de-a lungul întregului turneu în Golf - inclusiv pe drumul către Riad în Arabia Saudită și apoi înapoi către Moscova, a dezvăluit Kremlinul.

De la 06.12.2023, 17:09

Au zburat pe lângă avionul prezidenţial până la aterizare la Abu Dhabi. Avioanele aveau arme standard de diferite tipuri. Aeronava lui Putin a decolat de pe un aerodrom secret din Rusia în condiții meteorologice dificile, ploaie puternică și rafale de vânt. Avioanele Su-35S au fost pilotate de piloți de primă clasă. Pentru escortă, au fost obținute permisiuni speciale de survol din țările peste care au zburat, potrivit presei ruse.

Kremlinul a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate "cu diferite tipuri de armament"

"Pe durata zborului şi până la aterizarea avionului prezidenţial la Abu Dhabi (capitala EAU), şeful statului rus a fost escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi-35S ale forţelor aeriene ruse", a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax. Într-un gest cu puţine precedente, întrucât Kremlinul nu obişnuieşte să facă publice astfel de detalii, Peskov a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate "cu diferite tipuri de armament".

Putin a petrecut aproximativ 4 ore în Emiratele Arabe Unite. A aterizat marţi în jurul prânzului şi a plecat în jurul orei 16.00 spre în Arabia Saudită. Președintele rus a mers cu cadouri pentru gazdele sale în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, conform protocolului de la astfel de vizite la nivel înalt în străinătate. Kremlinul nu a oferit însă detalii. "Vreau să vă mulțumesc pentru o primire atât de colorată și prietenoasă", a spus Putin la Abu Dhabi.

Pe acelaşi subiect

Putin a subliniat că "Emiratele Arabe Unite au o contribuţie uriaşă la stabilitatea situaţiei din lume, în condiţiile în care nu sunt ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU". El a menţionat că, datorită poziţiei şeicului Zayed, relaţiile bilaterale au atins "un nivel ridicat fără precedent" în istoria raporturilor bilaterale.

"Efectiv, EAU sunt principalul mare partener comercial al Rusiei în lumea arabă", precum şi cel mai mare investitor, a subliniat Putin, indicând că volumul comerţului bilateral a crescut cu 68% în 2022. Preşedintele rus a mai spus că, pe lângă proiectele ambiţioase din sectorul petrolului şi gazelor, cele două ţări cooperează în cadrul OPEC+, ai cărei membri pompează peste 40% din petrolul mondial.

"Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună pentru a consolida cooperarea bilaterală în diferite domenii. Acordăm o prioritate specială dezvoltării unor sectoare precum energia, infrastructura, înalta tehnologie şi altele", a insistat el. De asemenea, Putin a evocat cei aproape un milion de turişti ruşi care au călătorit în EAU anul trecut şi deschiderea unei şcoli cu predare în limba rusă în această ţară.

Cu această ocazie, Vladimir Putin l-a invitat pe preşedintele EAU să viziteze anul viitor oraşul Kazan (vestul Rusiei, capitala Republicii Autonome Tatarstan), unde va avea loc summitul grupului BRICS, la care Emiratele Arabe Unite se vor alătura la 1 ianuarie. După EAU, Putin urmează să se deplaseze în Arabia Saudită pentru prima sa întâlnire faţă în faţă cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud (MbS) din octombrie 2019. Ultima sa vizită în regiune a avut loc în iulie 2022, când s-a întâlnit cu liderul suprem ayatollah Ali Khamenei în Iran, aminteşte Reuters.

Vizita preşedintelui rus la Riad survine după ce preţul la petrol a scăzut în pofida promisiunii OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi în frunte cu Rusia) de a reduce în continuare producţia, iar dezacordurile în cadrul organizaţiei au dus la amânarea unei reuniuni-cheie a OPEC+. Putin (71 de ani) a părăsit rareori Rusia de la începutul războiului din Ucraina, aceasta fiind a treia vizită în străinătate din 2023, când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandatul de arestare pe numele său. Joi, Vladimir Putin îl va primi deja la Moscova pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ți-a plăcut acest articol?

vladimir putin rusia avion
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024