Ce s-a întâmplat cu mândria flotei ruse și ce impact are asupra războiului? ”Rușii nu au mai suferit o astfel de pierdere din 1941”
Crucişătorul rusesc Moskva se "odihneşte” pe fundul Mării Neagre în această dimineață, scrie CNN într-o analiză despre unul dintre mai surprinzătoare episoade ale războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
De Redactia Observator la 15.04.2022, 15:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Nu este clar dacă Moskva s-a scufundat din cauza rachetelor ucrainene, a incompetenței rușilor, a ghinionului sau a unei combinații a tuturor celor trei factori. Este cert însă că este cea mai mare pierdere de navă militară pe timp de război din ultimii 40 de ani și că va ridica întrebări îngrijorătoare nu doar pentru Moscova, ci și pentru strategii militari din întreaga lume.
Ce a cauzat scufundarea navei Moskva?
Nava militară Moskva s-a scufundat joi în largul coastei Ucrainei, în Marea Neagră. Ministerul rus al Apărării spune că un incendiu de origine necunoscută a detonat muniția din depozitele navei, iar exploziile au provocat daune în structura navei. Rușii spun că nava de război s-a scufunda în mijlocul mării agitate, în timp ce era dusă către un port din apropiere. Ucraina susține că a lovit crucișătorul cu rachete de croazieră antinavă și că acestea au declanșat focul care a detonat muniția.
Oficiali americani și occidentali din Apărare par să favorizeze versiunea ucraineană. SUA are ”încredere medie” că versiunea Ucrainei este corectă, a declarat pentru CNN o sursă la curent cu cele mai recente informații în acest caz. Nava Moskva era înarmată cu rachete antinavă și antiaeriene, precum și cu torpile, tunuri navale și sisteme de apărare antirachetă, ceea ce înseamnă că avea la bord cantități masive de explozibili.
- Ucrainenii au pus nava amiral "Moskva" pe 1 milion de timbre, înainte de a o lovi cu rachete Neptun
- Cum arăta crucişătorul Moscova, nava emblematică a marinei ruse, înainte să fie lovit de rachetele ucrainene
- ”Lovitură puternică în inima marinei ruse”. Ce înseamnă distrugerea navei amiral a rușilor în Marea Neagră
Când a fost pierdută în război ultima dată o navă de această dimensiune?
Crucișătorul argentinian General Belgrano a fost torpilat și scufundat de submarinul britanic cu propulsie nucleară HMS Conqueror pe 2 mai 1982, în timpul războiului din Insulele Falkland. Cele două nave militare Generalul Belgrano și Moskva aveau dimensiuni similare, fiecare cu lungimea de 182 de metri și cu o capacitate de 12.000 de tone.
Însă la bordul Generalului Belgrano era un echipaj de 1000 de oameni, dublu față de cel al echipajului de pe Moskva de aproximativ 500. Rusia nu a dezvăluit numărul victimelor cauzate de incendiul de pe navă și de scufundarea ei ulterioară. Distrugerea crucișătorului argentinian a ucis 323 de oameni.
Dacă se dovedește că a fost lovită de rachete ucrainene, Moskva ar fi cea mai mare navă de război rusă avariată de inamic din 1941, când bombardierele germane au distrus cuirasatul sovietic Marat în portul Kronshtadt, au spus analiștii militari, citați de Reuters.
Ce înseamnă pierderea navei Moskva pentru războiul dus de Rusia în Ucraina?
Cel mai mare efect poate fi asupra moralului Rusiei. Fiind nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, Moskva era unul dintre cele mai vizibile atuuri ale Rusiei în războiul din Ucraina. Deși Moscova cenzurează cu atenție știrile despre războiul din Ucraina, va fi greu de ascuns dispariația bruscă a unei nave atât de mari.
În plus, pierderea navei militare ridică îndoieli cu privire la capacitățile de luptă ale Rusiei, fie că a fost distrusă de o acțiune a inamicului sau de un accident. ”Ambele explicații pentru scufundarea navei Moskva indică posibile deficiențe ale Rusiei, fie de apărare antiaeriană slabă, fie de proceduri de siguranță și control al daunelor incredibil de laxe pe nava amiral a flotei Mării Negre”, au scris analiștii Mason Clark, Kateryna Stepanenko și George Barros de la Institutul pentru Studiul Războiului în briefing-ul lor zilnic despre război.
Carl Schuster, fost căpitan al Marinei SUA, susține că îndoielile au ajuns până la Kremlin. ”Ridică semne de întrebare legate de competența navală la 10 ani după ce Putin a anunțat că va restabili capacitățile, moralul și profesionalismul marinei”, a spus Schuster. ”Se pare că nu a reușit să-și țină niciuna dintre promisiunile pentru niciunul dintre serviciile militare ale Rusiei”, a spus Schuster, menționând că Rusia a suferit eșecuri și pe uscat.
Cu toate acestea analiştii sunt împărţiţi cu privire la impactul pe care îl va avea scufundarea Moskva asupra invaziei ruse. Analiștii ISW consideră că este o lovitură relativ minoră, spunând că nava a fost folosită mai ales pentru lovituri cu rachete de croazieră asupra centrelor logistice și aerodromurilor ucrainene. Rusia are sisteme terestre și avioane de atac care pot face același lucru, au spus ei.
Ei mai susțin totuși că, dacă într-adevăr o rachetă ucraineană a dus la scufundarea crucișătorului, marina rusă ar trebui să-și regândească operațiunile, eventual deplasând navele mai departe de teritoriul ucrainean și ajustându-și apărarea antiaeriană.
La Washington, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că principala misiune a navei Moskva era apărarea aeriană pentru forțele ruse din Marea Neagră. ”Va avea un impact asupra acestei capacități, cu siguranță pe termen scurt”, a spus Kirby reporterilor.
O lecție pentru China?
Analiştii susțin că scufundarea Moskva va fi studiată cu atenţie în Asia de Est, mai ales dacă se confirmă că rachetele ucrainene au lovit nava de război. Experții militari vor căuta orice tip de informații cu implicații într-un potențial conflict militar care implică Taiwanul - insula pe care Partidul Comunist de la Beijing pretinde că este parte a teritoriului său. Beijingul nu a exclus folosirea forței pentru a obține controlul asupra Taiwanului și acest lucru a provocat tensiuni cu SUA, care s-a angajat să furnizeze insulei arme defensive.
Timothy Heath, cercetător în domeniul apărării, a declarat că atacul asupra navei Moskva va sublinia atât pentru China, cât și pentru SUA ”vulnerabilitatea navelor de suprafață” într-un potențial conflict militar. Într-un astfel de scenariu, marina americană ar dori să-și mențină navele de suprafață în afara razelor de acțiune ale rachetelor antinavă situate în China continentală, susține Heath.
Și China este conștientă de faptul că Taiwanul a achiziționat rachete antinavă ieftine, similare celor despre care Ucraina spune că au lovit Moskva. Din această cauză, ”orice potențială invazie (chineză) a Taiwanului rămâne o misiune cu risc extrem de ridicat”, a spus Heath.
Alți analiști susțin că scufundarea Moskva are o relevanță limitată pentru situația din Asia de Est. Există prea multe diferențe între situații, susține Thomas Shugart, un fost comandant de submarin al Marinei SUA. Sistemele de apărare aeriană ale Moscovei nu sunt în aceeași ligă cu sistemele Aegis mai moderne, de pe distrugătoarele marinei americane, iar rachetele antinavă ucrainene nu sunt la fel de bune ca cele chineze, a spus Shugart. În plus, navele de război din epoca sovietică, precum Moskva, sunt de obicei ”cunoscute pentru puterea ofensivă, nu pentru sistemele lor defensive sau pentru controlul daunelor”, a spus Shugart.