Antena LIVE

Curs valutar

Video

China susține că a învins pandemia de Covid, chiar înainte ca oficialii europeni să impună măsuri speciale

China dă, din nou, motive de panică Occidentului. Beijingul declară că a învins pandemia de coronavirus, chiar înainte ca oficialii europeni să impună măsuri speciale.

De la 04.01.2023, 13:58
WhatsApp
Vezi și:

Medicii chinezi se declară îngrijoraţi şi recunosc, pentru prima dată în ultimele trei săptămâni, că se confruntă cu un număr mare de decese cauzat de de COVID. 

Aproape trei sferturi din cele 25 de milioane de locuitori din Shangai ar putea fi, de altfel, infectaţi cu virusul. Cauza numărului mare de cazuri este considerată încheierea bruscă a politicii "zero-Covid". Ţări din întreaga lume, printre care Statele Unite, India, Japonia şi o mare parte din ţările europene cer deja pe aeroporturi testarea tuturor călătorilor care sosesc din China. 

Uniunea Europeană a anunţat însă că este dispusă să doneze teste şi vaccinuri către China pentru a preveni o nouă epidemie de COVID. Liderii de la Beijing susţin însă că pot să ţină focarele de infecţie sub control, fără ajutor din exterior. 

UE vrea să ajute China cu doze de vaccin

Pe acelaşi subiect

"În contextul situaţiei COVID din China, Comisarul pentru Sănătate Stella Kyriakides i-a contactat pe omologii săi chinezi pentru a le oferi solidaritate şi sprijin din partea UE. Aici este vorba atât despre expertiză de sănătate publică, precum şi despre donaţii ale unor vaccinuri adaptate la variante", conform purtătorului de cuvânt.

Întrebată dacă Beijingul va accepta oferta UE, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe Mao Ning a evitat un răspuns direct, declarând pentru Reuters că ratele de vaccinare din China şi capacităţile de tratament au continuat să crească şi că proviziile necesare (de echipamente, vaccinuri şi medicamente n.r.) sunt "adecvate".

Ea a mai precizat că Beijingul este deschis "pentru consolidarea solidarităţii şi cooperării cu comunitatea internaţională" pentru a răspunde provocărilor pandemice, dar a precizat şi că "poate satisface cererea oricui va dori să se vaccineze".

Până în prezent Beijingul a optat să folosească doar vaccinuri produse în China - vaccinuri cu virus inactivat, nu de tipul celor mARN - pentru populaţia sa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china coronavirus china pandemie teste covid
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025