Antena LIVE

Curs valutar

Video

Corespondenţă Observator din Turcia. Salvatorii, unii în stare de şoc, muncesc non-stop de patru zile. Sinistraţii stau pe străzi şi se încălzesc la butoaie

 Peste 17.000 morţi şi 65.000 de răniţi în Turcia şi Siria, într-o luptă ce pare fără sfârşit. Sunt cifre apocaliptice care descriu coşmarul care a fărâmiţat ţări întregi. 

De la 09.02.2023, 14:08
WhatsApp
Vezi și:

Autoritățile au decis, în această dimineață, demolarea unui bloc în care au murit deja cinci oameni, pentru a nu pune în pericol locuințele din jur și misiunea salvatorilor, care încearcă să recupereze cadavrele victimelor celor două cutremure devastatoare.

Sunt nopți grele, friguroase, cu temperatui cu minus, iar o parte dintre oameni stau pe străzi, alții se adăpostesc în spitale sau hoteluri. Autoritățile locale au decis ca toate hotelurile din Gaziantep să-i găzduiască pe sinistrați. Alții, dar nu foarte mulți, au plecat spre rude sau cunoștințe în zone în care nu se află într-un pericol real. 

"La fața locului este un amestec foarte ciudat de speranță cu deznădejde, depinde unde te duci, depinde ce oameni vezi. În această dimineață, trei copii au fost salvați dintr-o locuință. În acel moment, atât pe fața salvatorilor care muncesc la foc continuu, cât și pe fața celor care așteaptă încă o veste bună de la salvatori, vezi speranță", transmite reporterul Observator Laurențiu Rădulescu.

Salvatorii muncesc non-stop, de patru zile

Pe acelaşi subiect

"Este foarte greu de descris ce simt acești oameni atunci când o parte din salvatori iau o scurtă pauză sau dau un verdict necruțător: spun că nu a mai supraviețuit nimeni în zonele în care lucrează. Copii de doar câțiva ani, stând în frig, pe străzi, se strâng în jurul acelor butoaie în care se face focul, pentru a încerca să se încălzească. Vorbim și de o dramă a salvatorilor. Muncesc non-stop, iar mulți spun că nimeni care a trecut prin așa ceva nu va merge acasă fără un șoc post-traumatic".

Bilanţul cutremurelor care au devastat Turcia şi Siria a trecut de 17.000 de morţi, la mai bine de 72 de ore după primul şi cel mai puternic seism. După acest interval, scad considerabil şansele de supravieţuire ale celor încă blocaţi sub dărâmături. Dar căutările vor continua, deoarece zecile de mii de salvatori, mulţi veniţi din aproape 70 de ţări, speră în miracole. Şi, într-adevăr, au fost scoşi la lumină supravieţuitori chiar şi după 65 de ore.

Laurenţiu Rădulescu
cutremur siria cutremur turcia victime cutremur
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024