Antena LIVE

Curs valutar

De unde are Fâșia Gaza mii de rachete. Arsenalul strâns de militanții palestinieni este o palmă dată Israelului

Militanții palestinieni s-au folosit de ajutorul oferit de Iranului, ingeniozitate, erori israeliene și chiar țevi de canalizare pentru a strânge un arsenal cu mii de rachete, unele cu rază sporită de acțiune, relatează New York Times.

De la 14.05.2021, 13:08
WhatsApp
Militant Hamas cu un lansator de rachete în timpul unei demonstrații militare împotriva Israelului în sudul Fâșiei Gaza. Getty Images

Membrii Hamas introduc pe ascuns componenete de rachete în Fâșia Gaza sau le produc singuri local, ajutați de tehnica furnizată de Iran. În plus se folosesc de conducte de apă și canalizare scoase din așezările israeliene abandonate și de componente de la bombele israeliene care nu au explodat. De multe ori asamblează rachetele ascunși în subteran sau în cartiere foarte populate pe care israelienii ezită să le atace cu bombe. În ciuda celebrei și mult lăudatei capacități de supraveghere a Israelului și a puterii sale militare net superioare, militanții palestinieni din Gaza au reușit să adune un arsenal impresionant de rachete cu raza de acțiune sporită în cei 16 ani de când Israelul s-a retras din enclava pe care o ocupase după războiul din 1967, relatează New York Times.

Hamas, grupul militant care conduce Gaza din 2007 și nu recunoaște dreptul Israelului de a exista, a transformat arsenalul actual într-o amenințare din ce în ce mai letală, după cum s-a văzut în ultimele zile. De luni până joi, în doar 4 zile au tras aproximativ 1.800 de rachete în Israel, potrivit IDF.  Arsenalul, e adevărat, pălește în comparație cu înzestrarea forțelor aeriene din Israel. Dar pentru israelieni, rachetele reprezintă instrumentele a ceea ce țara lor și multe altele, inclusiv Statele Unite, consideră o organizație teroristă, infiltrată printre cei aproape două milioane de locuitori palestinieni din Gaza. Pentru mulți palestinieni, rachetele simbolizează dreptul lor la rezistență față de ocupația israeliană.

Câte rachete a strâns Hamas și aliații săi

Serviciile de informații israeliene au estimat că Hamas, Jihadul Islamic și alte grupuri militante palestiniene au în jur de 30.000 de rachete și proiectile în Gaza. Rachetele au o rază de acțiune variată și nu au sisteme de ghidare, dar militanții au reușit să-și îmbunătățească acuratețea. Numărul de rachete lansate zilnic de la startul noii runde de lupte este fără precedent. Și în timp ce majoritatea rachetelor au fost trase spre orașe din sudul și centrul Israelului, rachetele cu rază mai lungă de acțiune au fost lansate către Tel Aviv și Ierusalim. Acesta este un semn, spun experții, că Hamas nu numai că a reușit să-și completeze arsenalul, ci și-a îmbunătățit și capacitățile. Unii comandanți israelieni au fost surprinși de numărul și raza de acțiune a rachetelor din Gaza. O analiză realizată de Michael Armstrong, profesor la Universitatea Brock din Canada, a constatat o creștere semnificativă a intensității. Luni, în primele ore ale noii runde de confruntări, au fost trase un maxim de 470 de rachete din Gaza, comparativ cu un vârf de 192 de rachete pe zi în 2014 și 312 în 2012. „Încă nu știm dacă Hamas are mai multe rachete cu rază lungă de acțiune sau dacă aleg să folosească mai întâi cele mai bune arme ale lor”, a explicat Armstrong.

Pe acelaşi subiect

De ce armata israeliană nu poate distruge toate rachetele în zbor

Israelul a distrus cu succes multe dintre rachetele lansate până acum cu ajutorl sistemul său de apărare, scutul Iron Dome. Dar un număr din ce în ce mai mare de rachete au lovit teritoriul israelian, unele ucigând oameni.  Experții spun că militanții au descoperit că intensitatea tirurilor de rachetă - și direcțiile multiple din care sunt lansate- au expus vulnerabilități în apărarea israeliană. „Se pare că încearcă să suprasolicite sistemul de interceptare al Israelului, care poate face față unui anumit număr de atacuri simultan”, a explica Armstrong.

Ce rază de acțiune au rachetele

O mare parte din arsenal o reprezintă rachete cu rază scurtă de acțiune, cunoscute sub numele de Qassams, după aripa militară Hamas. Au o rază de acțiune de aproximativ 10 kilometri și sunt produse evident mai ușor și mai ieftin decât cele cu rază mai lungă de acțiune. Au traiectorii imprevizibile și unele aterizează chiar în Gaza. Rachetele cu rază medie sunt bazate pe un model iranian și rusesc și pot atinge ținte aflate la până la 40 de kilometri, făcând vulnerabile suburbiile din Tel Aviv. Aceste rachete sunt produse în interiorul Gaza. Rachetele cu rază lungă pot atinge ținte din Tel Aviv, Ierusalim și Aeroportul Ben-Gurion. Arsenalul include M-75, o rachetă produsă local cu tehnologie furnizată de Iran și J-80, o rachetă fabricată local, numită după un faimos comandant militar al Hamas, Ahmed al-Jabari, ucis de un atac aerian israelian în 2012. Numerele sunt indicații pentru raza de acțiune estimată în kilometri. Joi, Hamas a susținut într-o declarație că are o rachetă cu o rază de acțiune de 250 de kilometri, care poate ajunge practic în orice loc din Israel.

Cum și-au crescut militanții din Gaza arsenalul

În trecut, rachetele cu rază medie și mai lungă de acțiune erau de obicei transportate în Gaza prin tuneluri de-a lungul frontierei de sud cu Egiptul și, în unele cazuri, introduse pe bucăți, pe ascuns apoi asamblate în Gaza. Dar în ultimii ani, Egiptul a dus un efort susținut pentru a bloca și distruge tunelurile, făcând problematică intrarea rachetelor în Gaza în acest mod. Prin urmare, Hamas și filialele sale din Gaza și-au dezvoltat propriile capacități de producție. Michael Herzog, fost general în Forțele de Apărare ale Israelului, a declarat că oficialii militari și serviciile de informații sunt acum mult mai preocupați de abilitățile militanților de a produce rachete. „În prezent IDF se concentrează pe facilitățile de producție, astfel încât, atunci când se va încheia această rundă de lupte, nu doar că vor exista mai puține rachete în Gaza, ci și mai puțină capacitate de producție”, a spus acesta. 

Cine i-a învățat pe militanții Hamas să producă rachete

Militanții din Gaza au vorbit în mod deschis despre succesul lor atribuindu-l ajutorului oferit de Iran, considerat de Israel cel mai dușman străin. Nici oficialii iranieni nu sunt timizi în a vorbi despre relația lor cu Hamas. „Dacă nu ar fi fost sprijinul Iranului nu am fi avut aceste capacități”, a spus liderul Hamas în Gaza, Yahya Sinwar, la o adunare din 2019. Pe lângă furnizarea de arme și echipamente pe ascuns, Iranul s-a concentrat și pe instruire pentru a ajuta Hamas să dezvolte producția locală, să extindă gama de rachete și să îmbunătățească acuratețea acestora, potrivit oficialilor și experților palestinieni și israelieni. „Este o îmbunătățire uriașă, de la lansarea uneia sau a două rachete simultan la lansarea a 130 de rachete în cinci minute”, a declarat Rami Abu Zubaydah, un expert militar din Gaza, referindu-se la ce a văzut în ultimele zile. "Majoritatea armelor sunt fabricate acum în Gaza, folosind expertiza iraniană", a spus el.

Cum au evitat militanții blocada

Deși trebuie să se bazeze în continuare pe contrabandă pentru piese și materii prime, liderii Hamas spun că grupare a elaborat soluții creative pentru a depăși controale și sistemele de supraveghere ale Israelului. Un documentar de 50 de minute difuzat de canalul Al Jazeera, deținut în Qatar, în septembrie, a arătat imagini rare cu militanții Hamas care recuperează zeci de rachete israeliene care nu explodaseră în urma unor atacuri din Gaza. Au dus resturile într-un fel de fabrică ascunsă, au extras cu atenție explozibilii din interior și au reciclat unele dintre piese. Același documentar a arătat, de asemenea, militanții care dezgropau vechile conducte de apă din așezările israeliene și foloseau cilindrii la producerea de rachete noi. „Există suficiente conducte de canalizare în Gaza pentru a fabrica rachete pentru următorii 10 ani”, a spus liderul Hamas în Gaza, Yahya Sinwar, în 2019.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel fasia gaza palestinieni arsenal rachete iran conflict
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024