Antena LIVE

Curs valutar

Economia Rusiei ar putea reveni la nivelul de dinainte de război abia la sfârşitul deceniului. Ce arată un raport secret al guvernului

Rusia s-ar putea confrunta cu o recesiune mai profundă, pe măsură ce impactul sancţiunilor americane şi europene se extinde, afectând sever sectoarele pe care ţara s-a bazat de ani de zile pentru a-şi alimenta economia, potrivit unui raport intern pregătit pentru guvern, relatează Bloomberg, citat de Mediafax. Cu toate astea, oficialii ruşi sunt optimişti că economia va reveni pe creştere mai repede decât se estima. 

De la 06.09.2022, 17:49
WhatsApp
Economia Rusiei ar putea reveni la nivelul de dinainte de război abia la sfârşitul deceniului. Ce arată un raport secret al guvernului Profimedia

Documentul, o evaluare a impactul izolării economice a Rusiei, prezintă o imagine cu mult diferită faţă de declaraţiile publice ale oficialilor. Bloomberg a consultat o copie a raportului, redactată pentru o întâlnire cu uşile închise a oficialilor de rang înalt pe 30 august.

Două dintre cele trei scenarii prezentate în raport arată că problemele economice vor accelera anul viitor, economia revenind la nivelul de dinainte de război abia la sfârşitul deceniului sau chiar mai târziu. Oficialii susţin că economia va atinge nivelul minim anul viitor cu 8,3% sub nivelul din 2021, în timp ce scenariul de "stres" prevede minimul din 2024 la 11,9% sub nivelul de anul trecut.

Toate scenariile proiectează o presiune în creştere a sancţiunilor, cu şanse periculoase ca un număr tot mai mare de state să se alăture acestora. Privarea bruscă a Europei de petrol şi gaze ruseşti poate afecta şi capacitatea Kremlinului de a-şi aproviziona propria piaţă, se arată în raport.

Dincolo de restricţiile în sine, care acoperă aproximativ un sfert din importuri şi exporturi, raportul detaliază modul în care Rusia se confruntă acum cu o "blocadă" care „a afectat practic toate formele de transport”, sabotând şi mai mult economia ţării. Limitele tehnologice şi financiare sporesc presiunea. Raportul estimează că în jur de 200.000 de specialişti IT ar putea părăsi ţara până în 2025, prima prognoză oficială privind extinderea exodului de specialişti în domeniu.

Pe acelaşi subiect

În mod public, oficialii spun că lovitura încasată în urma sancţiunilor a fost uşor de gestionat, cu o contracţie posibil mai mică de 3% în acest an şi chiar mult mai mică în 2023. Economiştii externi au ajustat şi perspectivele pentru 2022, respingând previziunile iniţiale privind o recesiune profundă, deoarece economia a rezistat mai bine decât se aştepta.

Documentul solicită o serie de măsuri care să uşureze şi mai mult impactul restricţiilor pentru ca economia să îşi revină la nivelurile de dinainte de război în 2024 şi să crească constant după aceea. Dar paşii includ multe dintre aceleaşi măsuri de stimulare a investiţiilor pe care guvernul le-a promovat în ultimul deceniu, când creşterea a stagnat în mare măsură chiar şi fără sancţiuni.

Întrebat despre raportul Bloomberg, marţi dimineaţa, la Vladivostok, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov, a numit previziunile drept o serie de „estimări analitice pe care le-am folosit pentru a calcula ce s-ar întâmpla dacă nu rezistăm agresiunii occidentale”, potrivit Tass.

În următorul an sau doi, raportul avertizează iminenţa pericolului unor „volume reduse de producţie într-o serie de sectoare orientate spre export”, de la petrol şi gaze până la metale, produse chimice şi produse din lemn. Deşi o oarecare revenire este posibilă mai târziu, „aceste sectoare vor înceta să mai fie motoarele economiei Moscovei”.

O întrerupere completă a gazului către Europa, principala piaţă de export a Rusiei, ar putea costa până la 400 de miliarde de ruble (6,6 miliarde de dolari) pe an în venituri fiscale pierdute, potrivit raportului. Nu va fi posibil să se compenseze pe deplin vânzările pierdute cu noi pieţe de export chiar şi pe termen mediu.

Ca urmare, producţia va trebui redusă, ameninţănd obiectivele Kremlinului de extindere a livrărilor interne de gaze, se arată în raport. Lipsa tehnologiei necesare pentru instalaţiile de gaz natural lichefiat este „critică” şi poate împiedica eforturile de a construi altele noi.

Planurile Europei de a opri importul de produse petroliere ruseşti -- aproximativ 55% din exporturi au fost direcţionate către statele europene în 2021 -- ar putea declanşa reduceri drastice ale producţiei, lăsând şi piaţa internă lipsită de combustibil. Producătorii de metale pierd 5,7 miliarde de dolari pe an din cauza restricţiilor, se arată în raport.

Dacă economia mondială intră în recesiune, avertizează raportul, exporturile Rusiei s-ar putea reduce şi mai mult. Acest lucru ar putea declanşa o scădere a rublei şi o creştere a inflaţiei. În ceea ce priveşte importul, „principalul risc pe termen scurt este suspendarea producţiei din cauza lipsei de materii prime şi componente importate”. Pe termen lung, incapacitatea de a repara echipamentele importate ar putea limita permanent creşterea.

Rusia a obţinut venituri de 158 de miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în şase luni de război, profitând de preţurile ridicate, potrivit raportului unui centru independent de cercetare publicat marţi.

Oficialii ruşi sunt optimişti că economia va reveni mai repede decât se estima

Economia Rusiei ar urma să se contracte cu 2,9% în acest an, pentru a reveni pe creştere în 2023/2024, a declarat marţi ministrul Dezvoltării Economice, Maxim Reşetnikov, relatează Reuters, citat de Agerpres. Conform scenariului de bază dezvăluit marţi de Ministerul rus al Dezvoltării Economice, Produsul Intern Brut ar urma să se contracte cu 0,9% în 2023, a anunţat agenţia de presă Itar Tass, adică o evoluţie mult mai bună faţă de declinul de 2,7% prognozat luna trecută.

Maxim Reşetnikov a subliniat că, de la un trimestru la altul, economia rusă va reveni pe creştere încă de la finele acestui an, în timp ce contracţia uşoară care va fi înregistrată pe ansamblul anului 2023 se va datora efectului de bază.

De asemenea, Ministerul rus al Dezvoltării Economice a anunţat marţi că prognozează o creştere de 2,6% în 2024, mai puţin decât avansul de 3,7% estimat luna trecută, iar Maxim Reşetnikov a subliniat că economia Rusiei este pe cale să înregistreze o creştere anuală de peste 3% în perioada de după 2024.

Aceste noi estimări reprezintă o îmbunătăţire semnificativă faţă de prognozele publicate luna trecută, când Ministerul rus al Economiei miza pe o contracţie de 4,2% în 2022 şi una de 2,7% în 2023. Maxim Reşetnikov a subliniat că estimările au fost îmbunătăţite deoarece economia rusă continuă să facă faţă, mai bine decât se estima, efectelor sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale ca reacţie la invadarea Ucrainei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

economie recesiune rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024