Video Lista sancțiunilor impuse Rusiei. "Pedeapsa" de care Moscova se teme cel mai mult
Primele repercusiuni economice ale crizei ucrainene sunt deja vizibile. Mutarea agresivă a Moscovei a adus un val de sancţiuni fără precedent pentru economia Rusiei, iar statele occidentale avertizează că este abia începutul.
Primul stat european care a anunţat sancţiuni a fost Marea Britanie. Vizate sunt Rossiya Bank, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank şi Black Sea Bank. Cinci bănci şi trei miliardari apropiaţi lui Vladimir Putin au acum conturile blocate. În plus, oligarhii nici nu mai au voie să intre în Marea Britanie. Printre ei, Gennady Timchenko, Boris Rothenberg şi Igor Rothenberg.
Şi Casa Albă blochează conturile a două bănci asociate cu Kremlinul. Poate cea mai usturătoare lovitură este decizia Germaniei de a opri procedura de autorizare a conductei Nord Stream 2, deşi există riscul unei noi scumpiri a gazului în toată Europa.
Iar Uniunea Europeană a sancţionat membrii parlamentului care au votat recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste şi a limitat accesul Rusiei la piaţa de capital europeană. În funcţie de ce va face Vladimir Putin, ar putea urma sancţiuni şi mai dure.
Ce sancțiuni s-ar mai putea lua împotriva Rusiei
- "Sabia cu două tăişuri" din centrul conflictului Rusia - Ucraina. Jurnalist din Cernăuţi: Noi pretexte...
- Localnicii din Bălcăuţi, pregătiţi să primească refugiaţii ucraineni. Amintiri dureroase cu soldaţii ruşi,...
- Reportaj Observator din Donețk. Bombardamente tot mai intense între armată și separatiști, oamenii coboară în...
- Dolarul, interzis pentru Rusia
- Blocarea băncilor
- Export de materiale hi tech interzis
- Restricţii energetice
- Excluderea din circuitul SWIFT
Statele Unite ar putea interzice Rusiei să facă tranzacţii în dolari şi ar putea pune băncile ruseşti pe lista neagră. Le-ar fi imposibil astfel să facă tranzacţii internaţionale. Şi exporturile de echipament hi-tech ar putea fi restricţionate. Refuzul statelor occidentale de a mai cumpăra gaz şi petrol de la giganţi ruşi precum Gazprom sau Rosneft sunt pe foaie, dar şi excluderea Rusiei din sistemul financiar global Swift, folosit de mii de instituţii financiare din lumea întreagă ceea ce ar îngreuna foarte mult tranzacţiile executate de Rusia. Excluderea din Swift, sancțiunea de care se teme Rusia cel mai mult, a fost supranumită "opțiunea nucleară".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰