Antena LIVE

Curs valutar

"În ritmul ăsta în curând ajungem la Mariupol". Veste teribilă pentru ruşi: Ucrainenii nu şi-au pierdut speranţa în ciuda contraofensivei dureroase

Război în Ucraina. Corespondentul de război Maxim Tucker de la publicaţia britanică The Times s-a alăturat batalionului Ares din Armata de Voluntari a Ucrainei, care împreună cu Brigada 35 Marină, au atacat și apoi au eliberat la finalul săptămânii trecute satul Staromaiorske din regiunea Donețk, aproape de Zaporojie. A povestit cum se vede din prima linie contraofensiva lentă şi dureroasă a Ucrainei. Fiecare sat din drumul spre Mariupol aduce o nouă luptă sângeroasă

 

De la 03.08.2023, 10:40
WhatsApp
Vezi și:

Singurul mod în care poţi folosi bine blindatele occidentale pe drumurile înguste din localitate este pentru debarcarea soldaţilor şi încărcarea victimelor. Dacă stau prea mult în loc liber devin vulnerabile la armele antitanc ale ruşilor, povesteşte jurnalistul Maxim Tucker. În satele alăturate ruşii s-au adăpostit în clădiri care au fost nivelate.

Dar de data aceasta, în Staromaiorske, rușii au săpat șanțuri în grădini şi curţi și au așteptat până când ucrainenii s-au apropiat pentru a deschide focul. "Ne-au lăsat să ne apropiem la 20 de metri de ei apoi au început să tragă. Au fost mai deștepți după situaţia din Neskuchne", a povestit Oleh, un soldat ucrainean.

Neskuchne este un sat din apropiere unde rușii și-au construit prima linie de apărare pe direcţia către Mariupol, explică jurnalistul. Ucrainenii au fost nevoiți să șteargă satul de pe faţa pământului pentru a-l elibera. Războiul de manevră, o tactică de război care se concentrează asupra surprinderii inamicului şi care a funcţionat anul trecut în contraofensiva din Harkov şi Herson a fost înlocuit cu tactici în stil sovietic - de uzură și de avansare.

În ultimele opt săptămâni, ucrainenii au luptat spre sud, pe autostrada T01508 către Mariupol, prin satele Blahodatne, Storojeve, apoi Makarivka, iar acum Staromaiorske, explică Tucker. Plutonul lui Oleh a luptat cu rușii cu puşti, grenade și rachete portabile antitanc, casă cu casă.

Pe acelaşi subiect

Iadul prin care a trecut o unitate ucraineană 

Tranşeele cucerite de ucraineni într-o noapte erau a doua zi lovite de artileria rusă, indică corespondentul de război. După aceea se întorceau ca să le recucerească. Unele dintre pozițiile batalionului ucrainean erau izolate zile întregi. Soldații nu aveau nici apă de băut. Timp de o săptămână, unitatea lui Oleh a trecut prin iad, a mărturisit el. Și-a văzut tovarășii însângerați, inconştieţi sau traumatizaţi de artilerie. Unul a fost ucis. Apoi, când un transportor blindat al ruşilor a intrat în sat, a crezut că totul s-a terminat pentru ei. 

Cei mai apropiați caramazi erau înarmați doar cu puști și o mitralieră grea. Nu puteau decât să privească cum rușii ajung la şcoala din sat, cu armele îndreptate în direcția pozițiilor ucrainene. S-au pregătit de deschiderea focului. Însă, cinci parașutiști ruși au ieșit din clădire și au intrat în blindat. Rușii se retrăgeau. Săptămâna trecută, miercuri seara, dronele cu termoviziune i-au surprins pe ruşi în timp ce fugeau.

Ucrainenii au trimis imaginile unei unităţi de artilerie care i-a lovit în timp ce se retrăgeau. Până a doua zi, joi, forțele ucrainene au reușit să-i scoată din sat pe cei din plutonul lui Oleh şi au adus trupe noi pentru a fortifica pozițiile pe care le ocupaseră.

Joi seara, Ucraina controla fiecare stradă din sat iar forţele Kievului desfăşurau steagul ucrainean."Sudul nostru! Trupele noastre! Glorie Ucrainei!", a comentat președintele Zelenski. Batalionul Ares, o unitate de apărare teritorială compusă în mare parte din bărbați și femei din orașul Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, a fost trimis la Staromaiorske pentru că este foarte motivat şi inventiv, dezvăluie Tucker.

Un echipaj de artilerie a arătat cum a luat tuburi de lansare de la un lansator rusesc de rachete Grad, ars, și le-a sudat pe spatele unei camionete pentru a crea propriul sistem de lansare multiplă de rachete.

"În ritmul acesta vom fi în curând la Mariupol"

În satul vecin Storojeve, jurnalistul s-a adăpostit alături de operatori de drone. Ruşii trag cu muniții cu dispersie, i-a spus părintele Serhii, de 29 de ani.

Un apel prin radio anunţa că sunt victime în sat și că un vehicul blindat va evacua răniții de pe câmpul de luptă. Un pilot, Kipesh, i-a făcut semn să urmărească operaţiunea. Un vehicul blindat trimis de SUA a oprit la periferie. "Este momentul potrivit pentru a ridica o dronă în aer, deoarece artileria rusă încearcă să lovească vehiculele care recuperează mortii şi răniţii, putem vedea de unde trag și ne îndreptăm artileria împotriva lor", i-a explicat Kipesh.

Cu toate acestea, vehiculul nu s-a mișcat. Au venit mai multe apeluri că dronele rusești operau în zonă unde aruncau muniţii cu fragmentare asupra pozițiilor ucrainene în care se ascundeau răniţii. Evacuarea lor era prea riscantă, trebuiau să aștepte căderea nopții.

S-a retras lângă o echipă a forțelor speciale ucrainene care aștepta cu nerăbdare o misiune. "Avem o zonă interzisă de zbor peste trupele noastre, nu ne putem folosi obuzele când acestea avansează", a spus liderul echipei. Se mișcă repede și există riscul de friendly-fire, a mai explicat acesta. Batalionul Ares şi Brigada 35 au avut nevoie de o săptămână pentru a cuceri satul, a spus el, și mai sunt alte 12 pe drum. Și-a ridicat privirea și a zâmbit: "În ritmul acesta în curând ajungem la Mariupol". 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donetk mariupol razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024