Întâlnire între doi actori. "Aţi renunţat la o carieră grozavă de actorie, sunteți eroul meu". Ben Stiller l-a vizitat pe Zelenski, la Kiev
Actorul american Ben Stiller s-a întâlnit luni, la Kiev, cu preşedintele Volodimir Zelenski, faţă de care şi-a exprimat admiraţia pentru activitatea desfăşurată după invazia rusă a Ucrainei pe 24 februarie, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 21.06.2022, 11:08"Este o mare onoare pentru mine (...) Sunteţi eroul meu", i-a spus Ben Stiller, ambasador al bunăvoinţei din partea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în timpul întâlnirii cu Volodimir Zelenski, el însuşi fost actor, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Refugiatului, conform imaginilor difuzate de preşedinţia ucraineană.
"Ce aţi făcut, felul în care aţi mobilizat ţara, lumea, este cu adevărat o inspiraţie", a adăugat actorul american în vârstă de 56 de ani, referindu-se la nenumăratele discursuri ale preşedintelui Zelenski destinate publicului din întreaga lume pentru a obţine sprijin pentru ţara sa.
Mai devreme în cursul zilei de luni, Ben Stiller a vizitat Irpin, o suburbie a Kievului unde au avut loc lupte aprige la începutul invaziei. Este, de asemenea, cel mai apropiat punct de capitală atins până acum de armata rusă.
Ben Stiller, vizită la Irpin
- Vizită istorică la Kiev pentru Iohannis, Macron, Scholz şi Draghi. Franța vrea ca Ucraina să câștige înapoi...
- Rușii trag cu tancurile muniție brutală. Ce sunt ”flechettes”, proiectil folosit rar de armatele moderne....
- O dronă a filmat sute de morminte noi la Irpin. 269 de cadavre, examinate de poliție. Imagini tulburătoare
"Cred că este greu de înţeles ce se întâmplă cu adevărat fără să vii aici, i-a spus el preşedintelui ucrainean."Am fost la Irpin azi dimineaţă (...), iar nivelul efectiv de distrugere îl vezi la televizor, îl vezi pe reţelele de socializare, dar e altceva să-l vezi cu adevărat, să-l simţi şi apoi să vorbeşti cu oamenii".
Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Ben Stiller pentru vizită şi i-a spus că este foarte important pentru el să reamintească lumii ce se întâmplă în Ucraina."Este esenţial pentru noi ca oamenii să nu uite. Nu este interesant să vorbim despre război în fiecare zi (...), dar pentru noi este foarte important', a explicat liderul ucrainean.
Cei doi au discutat râzând şi despre interesul comun pentru comedie."Aţi renunţat la o carieră grozavă de actorie", i s-a adresat Ben Stiller, celebru pentru filme precum "O noapte la muzeu" şi "Un socru de coşmar"."Nu atât de grozavă ca a dvs", a replicat Volodimir Zelenski, care, înainte de a fi ales preşedinte în 2019, a jucat în "Slujitorul poporului", un serial satiric despre un profesor de istorie de liceu care ajunge în mod neaşteptat preşedinte al Ucrainei.