Antena LIVE

Joe Biden: Cred că Putin va invada Ucraina. Luăm în calcul să trimitem mai mulți soldați în România și Polonia

Președintele Joe Biden a prezis, miercuri, într-o conferință de presă la Casa Albă că Rusia va invada Ucraina, dar va fi „incursiune minoră”, scrie CNN. Președintele american a amenințat cu sancțiuni fără precedent în cazul în care Putin își trimite trupele peste graniță, inclusiv restricționarea tranzițiilor financiare în dolari, și a constatat că națiunile occidentale nu sunt sincronizate cu ceea ce ar trebui să facă în cazul în care ar avea loc o invazie.

De la 20.01.2022, 13:04
Joe Biden: Cred că Vladimir Putin va intra în Ucraina Profimedia Images

"Nu sunt atât de convins că președintele Putin este sigur de ceea ce va face. Cred că va intra în Ucraina. Trebuie să facă ceva", a declarat Biden, descriindu-l pe omologul său rus drept un lider care își caută locul într-o lume post-sovietică. „Încearcă să-și găsească locul în lume între China și Occident. Dar dacă fac cu adevărat ceea ce sunt capabili să facă cu forțele masate la granița Ucrainei, va fi un dezastru pentru Rusia. Aliații și partenerii noștri sunt gata să impună sancțiuni severe și semnificative împotriva economiei sale”, a adăugat liderul de la Casa Albă, potrivit CNN.

Remarcile lui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni "minore" au fost puternic criticate de opoziţie, care l-a acuzat pe preşedintele democrat că s-a resemnat cu un atac din partea Rusiei.

"Neputinţa lui Joe Biden l-a încurajat pe Vladimir Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina", a reacţionat pe Twitter senatorul republican Tom Cotton.

După declaraţiile preşedintelui, secretarul de presă al Casei Albe a precizat că, dacă orice forţe militare ruseşti trec frontiera ucraineană, aceasta este o nouă invazie şi va primi un răspuns dur şi unitar din partea SUA şi a aliaţilor lor. Totodată, ea a precizat că preşedintele Biden ştie din experienţă că ruşii au o întreagă paletă de agresiuni premergătoare acţiunii militare, inclusiv atacuri cibernetice şi atacuri paramilitare, care vor primi un răspuns decisiv, unitar şi bazat pe reciprocitate.

Pe acelaşi subiect

Prezență militară suplimentată în Polonia și România

De asemenea, preşedintele Joe Biden a anunțat că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei, pentru că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare.

”Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti, dar şi cu solicitările părţii ruse vizând menţinerea unei sfere de influenţă care implică retragerea trupelor americane şi a armelor nucleare din statele fostului bloc sovietic.

Rusia, ultimatum pentru NATO

„Vine un moment al adevărului când Occidentul fie acceptă propunerile noastre, fie se vor găsi alte modalități de a apăra securitatea Rusiei”, a declarat Konstantin Gavrilov, șeful delegației ruse la Negocierile de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor, potrivit TASS.

Rusia avertizează că "a început numărătoarea inversă" în așteptarea adoptării propunerilor ruse privind garanțiile de securitate adresate Statelor Unite și NATO, a declarat Gavrilov în cadrul reuniunii Forumului OSCE pentru Cooperare în domeniul Securității, potrivit TASS.

Gavrilov a subliniat că acțiunile NATO au avut ca rezultat fragmentarea spațiului paneuropean și au provocat pagube uriașe autorității OSCE, care s-a transformat "într-un ostatic al agendei înguste a Occidentului".

Putin are peste 127.000 de soldați la granița cu Ucraina

Potrivit unui raport al Ministerului ucrainean al Apărării, citat de CNN, Rusia a desfășurat peste 127.000 de militari în regiune. "Puterea totală a forței terestre RF AF (Forțele Armate ale Federației Ruse) pe direcția ucraineană este de peste 106.000 de soldați. Împreună cu componenta de mare și aer, numărul total este de peste 127.000 de militari".

Situația este gravă, este subliniat în raport, iar Ucraina avertizează că astfel, Rusia „încearcă să divizeze și să slăbească Uniunea Europeană și NATO”.

Acțiunile Kremlinului urmăresc, de asemenea, „să limiteze capacitățile Statelor Unite pentru a asigura securitatea pe continentul european”. Raportul a fost redactat, după eșecul celor trei runde de discuții diplomatice dintre Rusia și Occident.

Trupe trimise în Belarus și spre granița cu Ucraina

Publicația germană BILD notează cu Rusia transportă de-a lungul legendarei căi ferate transsiberiene în direcția Ucrainei, echipamente militare, inclusiv tancuri și rachete balistice cu rază scurtă de acțiune. Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat, înainte de o întâlnire cu omologul său rus de marți, că speră că tensiunile vor putea fi rezolvate prin diplomație, iar dacă nu, Moscova va plăti un „preț mare” pentru actele de agresiune față de Ucraina

„Calea ferată transsiberiană este o rețea importantă pentru mișcările militare din Rusia. Călătoria unui tren militar durează între șase până la șapte zile pentru a ajunge din Orientul Îndepărtat al Pacificului până în vestul Rusiei. Trenurile din Siberia fac doar două-trei zile”, a declarat expertul militar în apărare Andy Scollick pentru BILD

Expertul avertizează că relocarea masivă a echipamentelor militare și a soldaților „nu are nicio legătură cu Kazahstanul și nici cu exercițiile la scară largă planificate de armata rusă. Prin urmare, este de la sine înțeles că se îndreaptă spre vest pentru a completa și a sprijini consolidarea operațională în apropierea graniței de est a Ucrainei”.

Dacă Rusia „ar fi vrut doar să agite spiritele, ar fi suficient un "spectacol" cu ​​tancuri și artilerie. Dar mișcarea logistică la scară largă indică echipamentul necesar pentru a susține o operațiune de luptă. Și nu este vorba doar de echipament. Majoritatea acestor trenuri conțin vagoane de pasageri pentru trupe și vagoane de marfă pentru echipamentul lor”, potrivit expertului irlandez.

Ți-a plăcut acest articol?

joe biden vladimir putin invazie ucraina rusia
Întrebarea zilei
Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 10 mai 2024. Scorpionii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la...
libertatea.ro
Publicat 09.05.2024
A$AP Rocky a fost fotografiat ținându-și fiul în brațe. Rapperul și...
ZU
Publicat 09.05.2024
Budincă de orez cu mere caramelizate. Desert cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 09.05.2024
Cum înveți copilul să se apere fără violență fizică
Deparinti
Publicat 09.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Câtă sare poți consuma pe zi și cum să reduci cantitatea
Medicool
Publicat 09.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024