Antena LIVE

Liber la îmbrățișări, în Marea Britanie, între cunoscuți. Din 17 mai vor permise întâlnirile, la interior, între persoanele care nu fac parte din aceeași familie

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat o nouă serie de relaxări, ca urmare a succesului campaniei de vaccinare din statul insular. Astfel, din 17 mai, persoanele care nu fac parte din aceeași familie se pot întâlni, din nou, la interior, distanțarea fizică între persoanele care se cunosc poate fi evitată, iar cuplurile care locuiesc separat se vor putea întâlni, din nou, la interior.

De la 11.05.2021, 09:23
Imagine ilustrativă Shutterstock

Britanicii pot respira ușurați. Din 17 mai, o nouă serie de restricții va fi relaxată ca urmare a succesului campaniei de vaccinare. Astfel, cetățenii se pot îmbrățișa din nou și se pot bucura de companie, la interior, fără a mai fi condiționați de restricții anti-COVID. 

La începutul lockdown-ului, cuplurile care nu locuiau în aceeași casă au fost îndemnate să decidă dacă se vor muta împreună sau vor rămâne în locuințe separate. Cei care au locuit separat, în această perioadă, vor putea acum să se reunească, din 17 mai. Cu toate acestea, regulile de distanțare fizică pentru străini vor rămâne în vigoare, scrie Daily Mail

Premierul Boris Johnson a anunțat o nouă relaxare, însă a făcut apel la prudență și "bun simț" din partea cetățenilor, îndemând oamenii să fie precauți în continuare. 

Astfel, începând din 17 mai, persoanele care nu fac parte din aceeași familie se pot întâlni din nou, la interior, în grupuri de maxim șase persoane. Vizitele peste noapte vor fi, de asemenea, permise, în timp ce în aer liber, oamenii se pot întâlni în grupuri de până la 30 de persoane. 

Pe acelaşi subiect

Șeful Guvernuui britanic spune că cele mai recente date arată că decesele și internările au scăzut la cel mai mic nivel din iulie, anul trecut. Luni, în Anglia, Scoția și în Irlanda de Nord nu au fost înregistrat niciun deces cauza de COVID. 

Ce se schimbă în Marea Britanie, începând din 17 mai

Ți-a plăcut acest articol?

marea britanie relaxare restrictii masuri covid campanie vaccinare boris johnson
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024