Ucraina poate folosi armele britanice pentru a lovi teritoriul rus. Reacţia furibundă a Moscovei: Răspundem întotdeauna
Război în Ucraina. Kremlinul a calificat drept o escaladare directă şi periculoasă a tensiunilor din jurul conflictului din Ucraina după ce ministrul britanic de externe, David Cameron, a spus că Ucraina ar putea folosi armele britanice împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei, dacă va dori acest lucru, relatează Reuters.
Cameron a promis joi un ajutor militar anual de 3 miliarde de lire sterline (3,7 miliarde de dolari) pentru Ucraina "atât timp cât va fi nevoie", adăugând că Londra nu are nicio obiecţie cu privire la utilizarea armelor sale în interiorul Rusiei.
"Ucraina are acest drept. Aşa cum Rusia loveşte în interiorul Ucrainei, puteţi înţelege foarte bine de ce Ucraina simte nevoia de a se asigura că se apără", a declarat Cameron pentru Reuters în timpul unei vizite la Kiev. În ultimele săptămâni, Rusia a bombardat infrastructura energetică ucraineană cu rachete şi drone.
Comentariile lui Cameron plasează Marea Britanie într-o poziţie mai dură faţă de Rusia - cel puţin în mod public - decât Statele Unite, care stipulează că orice armament pe care îl furnizează Ucrainei ar trebui să fie folosit doar în interiorul graniţelor recunoscute la nivel internaţional ale Ucrainei şi nu împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei.
Ucraina afirmă că îşi foloseşte propriile drone şi alte arme pentru a lansa atacuri împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei, cum ar fi rafinăriile de petrol sau infrastructura feroviară. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris comentariile lui Cameron ca fiind periculoase. "Aceasta este o escaladare directă a tensiunii în jurul conflictului ucrainean, care ar putea reprezenta un potenţial pericol pentru securitatea europeană, pentru întreaga arhitectură de securitate europeană", a ameninţat el.
- Șoigu se laudă că armata rusă avansează pe toată linia frontului. Pierderile ucrainenilor ar fi fost de 1.000...
- Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, susţine un oficial al serviciilor secrete ucrainene
- Zeci de trofee NATO capturate în Ucraina, expuse la Moscova. Momentul în care ruşii rup tunurile la două tancuri...
Zaharova ameninţă cu arma nucleară
"Aici vedem o tendinţă foarte periculoasă de escaladare a tensiunii în declaraţiile oficiale. Acesta este un motiv de îngrijorare pentru noi", a spus şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. "Este pentru prima dată când un politician occidental recunoaşte cu atâta francheţe ceea ce de mult timp este un secret binecunoscut pentru majoritatea ţărilor lumii: că Occidentul duce un război ascuns împotriva Rusiei prin mâinile ucrainenilor", a comentat Zaharova.
Rusia va răspunde, dacă Ucraina ar lansa lovituri împotriva teritoriului rusesc cu arme britanice, a adăugat ea. "Cât de iresponsabil şi de insensibil trebuie să fii pentru a nu-ţi da seama la ce duc astfel de declaraţii, mai ales în ceea ce priveşte ţările cu arme nucleare?", a mai spus Zaharova în cadrul unui briefing de presă. "Noi răspundem întotdeauna, dar cum poţi să nu te gândeşti la sentimentele supuşilor britanici şi ale cetăţenilor UE?", s-a întrebat ea indignată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰