Antena LIVE

Curs valutar

Lovitură pe piața petrolului. Macron i-a spus lui Biden de față cu presa că țările din Golf nu pot crește producția de țiței

Președintele francez Emmanuel Macron a fost filmat de presă discutând cu Joe Biden despre producția mondială de petrol. Macron a dezvăluit o conversaţie cu liderul Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, relatează Bloomberg.

De la 28.06.2022, 12:49
WhatsApp
Vezi și:

Emmanuel Macron a lăsat să transpire în presă o discuţie informală cu Joe Biden la summitul G7. Președintele francez i-a spus liderului american în timp ce cei doi erau filmați că șeicul Emiratelor Arabe Unite i-a transmis că cei doi principali exportatori de petrol ai OPEC pompează deja cât de mult petrol pot.

Emiratele Arabe Unite sunt la capacitate maximă de producție, iar Arabia Saudită poate crește imediat producția cu doar 150.000 de barili pe zi, i-a spus Macron președintelui Joe Biden, dezvăluind o conversație cu șeicul Mohammed bin Zayed. Comentariile au fost filmate la întâlnirea G7 din Bavaria, Germania.

Ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al Mazrouei, a încercat imediat să clarifice comentariile, spunând că Abu Dhabi produce cantitatea maximă permisă de acordul său cu OPEC+. Respectivul acord expiră în următoarele luni.

Cifrele citate de Macron contrazic datele oficiale ale celor doi giganți energetici din Golful Persic și sugerează că rezervele de capacitate de producție de pe piețele globale de petrol sunt aproape epuizate, complicând eforturile de a renunța la petrolul rusesc din cauza războiului din Ucraina.

Pe acelaşi subiect

”MBZ (n. red. - liderul Emiratelor Arabe Unite) mi-a spus două lucruri. Primul, sunt la nivelul maxim (de producție de petrol). În al doilea rând, mi-a spus că saudiții pot crește puțin producția, cu 150.000 de barili pe zi. Nu au capacități uriașe” care pot fi activate în mai puțin de șase luni, a spus Macron. 

SUA contau pe Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru a reduce prețurile la pompă

Joe Biden conta pe Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru a atenua criza energetică și creșterea prețurilor la pompă. Au fost singurele două națiuni OPEC percepute ca având capacitate extra de producție, susțin experții. Dezvăluirea lui Macron înseamnă că SUA trebuie să producă cât mai repede mai mult petrol sau criza energetică se va agrava. 

Al Mazrouei a comentat pe Twitter că Emiratele Arabe Unite ”produc capacitatea maximă în baza acordului cu OPEC+” de 3,168 milioane de barili pe zi. Pragul stipulat într-un acord OPEC+ rămâne în vigoare până la sfârșitul anului, a spus el. Biden urmează să viziteze Orientul Mijlociu luna viitoare, o încecare de a controla creșterea prețurilor la combustibil.

Prețul petrolului a crescut cu peste 60% în acest an, deoarece producția de țiței și instalațiile de rafinare din întreaga lume nu reușesc să țină pasul cu cererea de combustibil din redresarea post-pandemie. În plus, interdicția petrolului rusesc din cauza invadării Ucrainei poate duce la cea mai mare întrerupere a aprovizionării din ultimele decenii, scrie Bloomberg.

Totuși, datele de la Agenția Internațională pentru Energie din Paris sugerează că cele două țări arabe au o capacitate extra de producție mai mare, totalizând aproximativ 2,8 milioane de barili pe țiței pe zi. Arabia Saudită a susținut doar 11 milioane de barili pe zi pentru o perioadă prelungită, sub limita anunțată de aproximativ 12 milioane pe zi.

Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 2%

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut luni cu 2,56 dolari, sau cu 2,3%, la 115,68 dolari pe baril până la ora 17:56 GMT (20:56 ora României), în timp ce preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate a crescut cu 2,51 dolari, sau cu 2,3%, la 110,14 dolari pe baril, potrivvit Reuters. Perspectiva unor livrări şi mai strânse planează asupra pieţei, în timp ce guvernele occidentale caută modalităţi de a limita capacitatea Rusiei de a-şi finanţa războiul în Ucraina.

G7 s-a angajat luni că va fi alături de Ucraina ”atât timp cât va fi nevoie”, promiţând că va accentua presiunea asupra finanţelor Rusiei cu noi sancţiuni care includ o propunere de a limita preţul petrolului rusesc. Comunitatea internațională ar trebui să exploreze toate opțiunile pentru a atenua  criza energetică inclusiv discuții cu țări producătoare precum Iran și Venezuela, a declarat luni un oficial al președinției franceze, potrivit Reuters.

G7 analizează ideea unui plafon de preţ pentru petrolul rusesc

Grupul celor şapte state puternic industralizate lucrează pentru introducerea unui plafon de preţ pentru petrolul rusesc, au declarat luni, pentru Bloomberg, mai mulţi oficiali americani, adăugând însă că nu există încă un acord ferm asupra reducerii unei surse importante de venituri pentru Vladimir Putin.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg, negociatorii (în special cei din SUA şi Italia) caută un sistem care ar limita fluxul de bani spre Rusia, dar ar permite ca petrolul rusesc să fie în continuare disponibil pentru marii cumpărători, precum China şi India, în ideea de a evita noi şocuri de preţuri.

Cu toate acestea, detaliile cu privire la cum anume ar urma să fie implementat plafonul de preţ şi care ar urma să fie acesta nu se aşteaptă să fie rezolvate la summitul liderilor din G7. În schimb, liderii vor cere miniştrilor de Finanţe să pună la punct detaliile în săptămânile şi lunile următoare, a declarat un oficial de rang înalt din Administraţia Biden.

SUA au sugerat că acest plafon ar putea să funcţioneze prin impunerea de restricţii asupra asigurării şi altor servicii necesare pentru a putea transporta petrol rusesc.

Mecanismul ar permite livrarea petrolului rusesc dacă acesta ar fi vândut la un preţ mai mic decât plafonul convenit. O astfel de abordare ar cere ca Uniunea Europeană să regândească sancţiunile care tocmai au fost convenite luna trecută, după mai multe săptămâni de negocieri. De asemenea, este neclar cât de eficient ar fi acest concept, în condiţiile în care un oficial a apreciat că sancţiunile anunţate de UE ar putea avea un impact mai mare. În plus, există foarte mult scepticism pe pieţele petroliere cu privire la cum ar putea funcţiona un plafon de preţ.

Summitul de trei zile al G7, care se va încheia marţi, se desfăşoară într-un context dificil pentru economia mondială, care se confruntă cu o criză energetică şi cu o explozie a preţurilor la produsele alimentare, generând o inflaţie în Occident, inedită în ultimele decenii, relatează Reuters. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

petrol rusia opec sua emmanuel macron joe biden
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024