Antena Meniu Search
x

Putin câștigă mai mult din vânzarea de petrol decât cheltuiește pe războiul din Ucraina

Un raport făcut public pe 13 iunie arată că președintele rus Vladimir Putin a câștigat mai mulți bani din exporturile de petrol în primele 100 de zile ale războiului dus în Ucraina decât a cheltuit pentru conflict, relatează NewsweekRăzboi Rusia - Ucraina, ziua 112 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 15.06.2022, 16:33

Putin câștigă mai mult din vânzarea de petrol decât cheltuiește pe războiul din Ucraina
Putin câștigă mai mult din vânzarea de petrol decât cheltuiește pe războiul din Ucraina - Profimedia

Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA), o organizație independentă de cercetare din Finlanda, a constatat că Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro în primele 100 de zile de conflict, adică aproximativ 97 de miliarde de dolari.

Practic Rusia a adus la bugetul ei 1 miliard de dolari pe zi exportând combustibili fosili. Doar din vânzarea de țiței, Rusia a făcut 46 de miliarde de euro (48 de miliarde de dolari), în timp ce gazele livrate prin conducte au adus țării 24 de miliarde de euro (25 de miliarde de dolari).

Rusia cheltuie 330 de milioane de dolari pe zi pe războiul din Ucraina 

Produsele petroliere, gazele naturale lichefiate și cărbunele au adus și acestea venituri de miliarde de dolari pentru Putin, potrivit CREA. Acești bani câștigați din exportul de combustibili fosili acoperă cheltuielile lui Putin pentru război. O estimare publicată luna trecută pe baza datelor Ministerului rus de Finanțe a arătat că rușii au cheltuiit în luna aprilie 628 de miliarde de ruble din bugetul federal pentru apărarea națională. Asta înseamnă aproximativ 21 de miliarde de ruble pe zi, adică 330 de milioane de dolari pe zi, potrivit The Moscow Times.

Pe acelaşi subiect

CREA a stabilit că doar Uniunea Europeană a fost responsabilă pentru importul a 61% din combustibilii fosili ai Rusiei în primele 100 de zile ale invaziei, adică aproximativ 57 de miliarde de euro (59 de miliarde de dolari). Cu toate acestea, Rusia nu se va mai putea baza pe banii UE. La sfârșitul lunii mai, liderii UE au adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care prevede interzicerea a 90% din importurile de țiței rusesc până la sfârșitul anului.

Rusia va reduce producția de petrol pentru a menține prețurile ridicate

Analiștii au prezis că Rusia, al treilea producător mondial de petrol după SUA și Arabia Saudită, va încerca să găsească alți cumpărători pentru țițeiul refuzat de UE său va încerca să compenseze prin reducerea producției de țiței pentru a menține prețurile ridicate. China va juca probabil un rol important în a umple golul lăsat de UE. Pe lângă faptul că este un aliat cheie al Moscovei, China a fost și cel mai mare cumpărător de petrol rusesc înainte de război.

După declanșarea invaziei, achizițiile de petrol din partea Beijingului au continuat să crească: China a cumpărat 14,5 milioane de barili de petrol din Rusia din martie până în mai, adică ”o creștere de trei ori față de aceeași perioadă a anului trecut”, potrivit unei analize realizate de CNBC.

Și India a crescut achizițiile de petrol din Rusia în ultimele luni. Datele Kpler au arătat că India a cumpărat 11 milioane de barili din Rusia în martie, 27 de milioane de barili în aprilie și 21 de milioane în mai.

Deoarece Putin umflă în continuu prețurile petrolului, Rusia câștigă acum mai mult din exporturile sale de energie decât în aceeași perioadă a anului trecut, a explicat Maria Snegovaya, expert în politica internă și externă a Rusiei. Aceasta mai susține că datorită veniturilor obținute din energie, ”Kremlinul poate continua să finanțeze războiul din Ucraina în ritmul actual pentru o perioadă foarte lungă de timp”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Putin câștigă mai mult din vânzarea de petrol decât cheltuiește pe războiul din Ucraina