Antena Meniu Search
x

"Scopul este să înfometăm Rusia.” Cum vor liderii G7 să plafoneze prețul petrolului rusesc și cât de mult va fi limitat

Mai multe sancțiuni împotrivia Rusiei urmează să fie anunţate de liderii G7. Franța, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Japonia, Italia și Canada intenționează să anunțe un set lung de noi sancțiuni, printre care și o încercare de plafonare a prețului la petrolul rusesc. Război Rusia - Ucraina, ziua 124 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 27.06.2022, 13:08

"Scopul este să înfometăm Rusia.” Cum vor liderii G7 să plafoneze prețul petrolului rusesc și cât de mult va fi limitat
"Scopul este să înfometăm Rusia.” Cum vor liderii G7 să plafoneze prețul petrolului rusesc și cât de mult va fi limitat - Profimedia

Noile sancţiuni occidentale vizează lanțurile de aprovizionare din Rusia, oficialii rușii acuzați de încălcări ale drepturilor omului și crime de război, companiile militare private și noi restricții de călătorie pentru 500 de oficiali, relatează CNN.

În plus liderii occidentali reuniți la G7 au decis să încerce o plafonare a prețului la petrolul rusesc, au declarat oficiali citaţi de CNN. Este cea mai nouă lovitură a Occidentului la adresa Moscovei, în timp ce încearcă să atenueze efectele economice ale războiului din Ucraina.

Rămâne de văzut cum, când și cu cât de mult va fi plafonat prețul petrolului rusesc. Oficialii susţin că mecanismul exact pentru realizarea plafonării este încă în curs de elaborare.

Cum vor liderii G7 să plafoneze prețul petrolului rusesc

Pe acelaşi subiect

Liderii din Occident își vor instrui echipele să lucreze pentru a găsi o modalitate de a limita prețul cu care Rusia își poate vinde petrolul, privând Moscova de o sursă cheie de venituri.

"Scopul aici este să înfometăm Rusia, să-l privăm pe Putin de principala sa sursă de cash și să forţăm scăderea prețului la petrolul rusesc pentru a ajuta la reducerea impactului pe care îl are la pompă războiul lui Putin”, a declarat un înalt oficial din administrația americană.

Pe măsură ce prețul petrolului a crescut vertiginos, veniturile Rusiei din vânzările de ţiţei sunt de fapt în creștere, în ciuda unui embargo occidental care interzice importul în mai multe ţări. Liderii occidentali vor să folosească o pârghie colectivă pentru a reduce banii care intră în Rusia de la țările care încă cumpără petrol rusesc.

Cum, exact, nu este clar, relatează CNN. Un oficial a sugerat că națiunile G7 au o pârghie prin intermediul rețelelor de transport petrolier care ar putea ajuta la aplicarea plafonării.

SUA vor anunța, de asemenea, o nouă finanţare pentru Ucraina de 7,5 miliarde de dolari, ca parte a unui angajament mai larg al națiunilor G7 de a ajuta țara să acopere deficitele bugetare.

Embargo asupra aurului rusesc prin interzicerea importului. Analiștii zic că este o măsură simbolică

Mai multe țări G7 urmează să interzică importurile de aur rusesc a anunţat duminică guvernul britanic. "Aceste măsuri vor lovi în mod direct oligarhii ruşi şi vor ataca inima maşinii de război a lui Putin", declară premierul britanic Boris Johnson. 

"Putin îşi delapidează resursele de bază în acest război inutil şi barbar. El îşi hrăneşte egoul în detrimentul popoarelor ucrainean şi rus", a acuzat Johnson. "Trebuie să secăm finanţările regimului Putin. Asta facem împreună cu aliaţii noştri", subliniază el.

Planul de a interzice noile importuri de aur din Rusia este o măsură "în mare parte simbolică", deoarece livrările de aur rusesc au fost deja restricţionate de sancţiunile occidentale, susţin analiştii consultaţi de Bloomberg.

Sancționarea aurului vine după săptămâna trecută ce au apărut date că Elveţia a importat în luna mai aur din Rusia, pentru prima dată de când Kremlinul a trimis trupele în Ucraina, în 24 februarie.

Sancțiunile impuse de SUA şi aliaţii occidentali în luna martie au blocat în jur de 300 de miliarde de dolari din cele 640 de miliarde de dolari deţinute de Rusia în rezervele de aur și valută. Înghețarea rezervelor Băncii Centrale Ruse a fost calificată de ruși drept un furt.

Aurul rusesc a devenit oricum  tabu pe piața internațională după invadarea Ucrainei. Rusia deține unele dintre cele mai mari rezerve de aur din lume - aproximativ 2.300 de tone în valoare de aproape 140 de miliarde de dolar

Rusia alunecă în incapacitate de plată după expirarea termenului limită. Unii deţinători de obligaţiuni nu au primit dobânzile datorate

Rusia s-a apropiat de default duminică, în lipsa informaţiilor că investitorii care deţin obligaţiuni internaţionale ale acesteia ar fi primit vreo plată, ceea ce prefigurează prima neplată a datoriilor ţării din ultimele decenii, potrivit Reuters. Rusia a încercat să continue plăţile pentru obligaţiunile ţării în valoare de 40 de miliarde de dolari, de la invazia sa în Ucraina, care a provocat sancţiuni ample care au scos efectiv ţara din sistemul financiar global şi au făcut ca activele sale să fie de neatins pentru mulţi investitori.

Kremlinul a afirmat în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate de plată, dar nu poate trimite bani deţinătorilor de obligaţiuni din cauza sancţiunilor, acuzând Occidentul că încearcă să o conducă într-un default artificial.

Eforturile ţării de a evita ceea ce ar fi prima sa neîndeplinire a obligaţiilor internaţionale de la revoluţia bolşevică, cu mai bine de un secol în urmă, s-au lovit un obstacol de netrecut când Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a blocat efectiv Moscova să facă plăţi, la sfârşitul lunii mai.

"Din martie, ne-am gândit că un default al Rusiei este probabil inevitabil, iar întrebarea era exact când", a declarat Dennis Hranitzky, şef pentru defaulturi suverane la firma de avocatură Quinn Emanuel, pentru Reuters. "OFAC a intervenit pentru a răspunde la această întrebare pentru noi, iar defaultul are loc".

Kremlin: Nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate de plată

Deşi un default oficial ar fi în mare parte simbolic, având în vedere că Rusia nu se poate împrumuta la nivel internaţional în acest moment şi nu are nevoie să o facă datorită veniturilor mari din petrol şi gaze, stigmatizarea probabil că va creşte costurile de împrumut în viitor.

Plăţile în cauză sunt dobânzi de 100 de milioane de dolari pentru două emisiuni de obligaţiuni, una denominată în dolari SUA şi alta în euro, pe care Rusia ar fi trebuit să le achite pe 27 mai.

Plăţile aveau o perioadă de graţie de 30 de zile, care va a expirat duminică. Ministerul de Finanţe al Rusiei a declarat că a efectuat plăţile către Depozitarul Naţional de Reglementări (NSD), în euro şi dolari, adăugând că şi-a îndeplinit obligaţiile. Cu toate acestea, este puţin probabil ca fondurile să îşi găsească drumul către mulţi deţinători internaţionali.

Pentru mulţi deţinători de obligaţiuni, neprimirea la timp a banilor datoraţi în conturile lor constituie un defaut. Fără un termen limită exact specificat în prospect, avocaţii spun că Rusia ar putea avea timp până la sfârşitul zilei lucrătoare următoare să plătească deţinătorilor de obligaţiuni.

De ce un default oficial al Rusiei ar fi în mare parte simbolic

Situaţia juridică din jurul obligaţiunilor pare complexă. Obligaţiunile Rusiei au fost emise cu o varietate neobişnuită de termeni şi un nivel tot mai mare de ambiguităţi pentru cele vândute mai recent, când Moscova se confrunta deja cu sancţiuni pentru anexarea Crimeei în 2014 şi un incident de otrăvire în Marea Britanie în 2018. 

Rodrigo Olivares-Caminal, profesor de drept bancar şi financiar la Universitatea Queen Mary din Londra, a spus că este nevoie de claritate cu privire la ceea ce constituie o descărcare pentru Rusia de obligaţia sa sau diferenţa dintre primirea şi recuperarea plăţilor.

"Toate aceste probleme sunt supuse interpretării unei instanţe de judecată, dar Rusia nu a renunţat la imunitatea sa suverană şi nu s-a supus jurisdicţiei vreunei instanţe în niciunul dintre cele două prospecte", a declarat Olivares-Caminal pentru Reuters.

În unele privinţe, Rusia este deja în default. Un comitet pentru instrumente financiare derivate a hotărât că a avut loc "un eveniment de credit" pentru unele dintre titlurile sale de valoare, care a declanşat o plată pentru unele dintre creditele swap-urilor din Rusia - instrumente utilizate de investitori pentru a asigura expunerea la datorii.

Acest lucru a fost declanşat de faptul că Rusia nu a efectuat o plată de 1,9 milioane de dolari, reprezentând dobândă acumulată pentru o plată care era scadentă la începutul lunii aprilie.

Până la invadarea Ucrainei, un default suveran părea de neconceput, Rusia fiind evaluată cu gradul recomandat investiţiilor, cu puţin timp înainte de acel moment. De asemenea, ar fi neobişnuită, deoarece Moscova are fonduri pentru a-şi achita datoria.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » "Scopul este să înfometăm Rusia.” Cum vor liderii G7 să plafoneze prețul petrolului rusesc și cât de mult va fi limitat