Antena LIVE

Curs valutar

Proteste în Iran: Oameni răpiți în plină zi de agenți ai poliției secrete, în încercarea de a reprima revolta. Președintele Raisi le-a vorbit iranienilor

Oficialii de la Teheran încearcă să reprime protestele cu ajutorul poliţiei secrete. Agenţii îmbrăcaţi în civil au început să răpească de pe stradă persoane pe care le consideră vinovate de instigare la revoltă. La început, o făceau noaptea. Acum nu mai au nicio problemă să o facă în mijlocul zilei. Asta nu îi determină pe iranieni să renunţe la proteste, chiar dacă preşedintele Raisi avertizează că revoltele permit organizarea de atentate teroriste din partea unor terţe părţi.

De la 28.10.2022, 10:37
WhatsApp
Vezi și:

Preşedintele Ebrahim Raisi consideră că "revoltele" deschid calea unor atacuri "teroriste", la o zi după atentatul sângeros de la un important sanctuar şiit din oraşul Sgiraz (sud), revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), relatează AFP. "Intenţia inamicului este de a perturba progresele ţării, iar aceste revolte deschid calea acestor acte teroriste", a denunţat el la televiziune.

Atacul de la sanctuarul şiit de miercuri, soldat cu 15 morţi, intervine în contextul în care Iranul este zguduit de manifestaţii, după moartea tinerei Mahsa Amini, la 16 septembrie.

Forțele de securitate ar fi deschis focul asupra manifestanților adunați în orașul în care a murit Mahsa Amini

Forţele de securitate iraniene ar fi deschis focul miercuri, potrivit unui ONG, asupra manifestanţilor adunaţi în oraşul tinerei Mahsa Amini, unde mii de persoane au asistat la o ceremonie de omagiere la finalul doliului de 40 de zile.

Pe acelaşi subiect

"Forţele de securitate au lansat gaze lacrimogene şi au deschis focul în Piaţa Zindan la Saghez", în provincia Kurdistan (vest), a indicat pe Twitter Hengaw, un grup de apărare a drepturilor kurzilor din Iran, cu sediul în Norvegia.

Sfidând un dispozitiv de securitate întărit, strigând "Femeie, viaţă, libertate" sau "Moarte dictatorului", o mulţime de bărbaţi şi femei s-a reunit în jurul mormântului tinerei din cimitirul Aichi de la Saghez, potrivit videoclipurilor difuzate pe reţele de socializare, transmite news.ro.

Moartea tinerei Mahsa Amini a stârnit un val de proteste fără precedent în Iran

Mahsa Amini, femeie kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, a murit la 16 septembrie, la trei zile după arestarea la Teheran de către poliţia moravurilor care i-a reproşat că a încălcat codul vestimentar strict în Republica islamică, care impune în special purtarea vălului pentru femei. 

Moartea ei a declanşat un val de proteste fără precedent de trei ani, care au loc în toată ţara. Tinere femei şi eleve au ieşit în prima linie, multe cu capul descoperit, arzându-şi vălul şi sfidând forţele de securitate. 

Justiţia iraniană a anunţat miercuri că a pus sub acuzare 300 de persoane, numărul oficial al celor acuzaţi ajungând la mai mult de o mie în legătură cu aceste proteste. De marţi seara, autorităţile au întărit dispozitivele la Saghez. Intrările în oraş au fost blocate. Agenţia de presă Isna a relatat că internetul a fost tăiat la Saghez, "din motive de securitate, în urma tensiunilor şi ciocnirilor dispersate după ceremonie".

Potrivit activiştilor pentru drepturile omului, forţele de securitate i-au avertizat pe părinţii tinerei să nu organizeze o ceremonie omagială la mormântul ei, ajungând până la a ameninţa "viaţa fiului lor".

Potrivit agenţiei iraniene Fars, aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat la cimitir. Imaginile publicate online de activişti şi apărători ai drepturilor omului au arătat o mulţime densă, în maşini şi pe motociclete, pe jos şi de-a lungul drumurilor, sau chiar traversând un râu.

Cel puțin 141 de morți de la izbucnirea protestelor din Iran

Reprimarea protestelor declanşate de moartea lui Mahsa Amini a făcut cel puţin 141 de morţi, inclusiv copii, potrivit unui nou raport dezvăluit marţi de ONG-ul Iran Human Rights (IHR), cu sediul la Oslo.

Teheranul a anunţat miercuri sancţiuni împotriva oamenilor, instituţiilor şi mass-media din Uniunea Europeană, ca răspuns la măsurile punitive impuse de Bruxelles împotriva liderilor iranieni şi împotriva poliţiei morale. Berlinul a condamnat aceste sancţiuni şi a spus că doreşte să-şi consolideze în continuare legăturile cu Iranul.

Totodată, 12 femei diplomat, conduse de canadiană Mélanie Joly, au condamnat împreună reprimarea manifestaţiilor de miercuri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

proteste iran mahsat amini
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024