Antena LIVE

Curs valutar

Războiul împinge lumea întreagă către criză economică. Au explodat prețurile la petrol, gaze naturale, cupru, aluminiu, grâu, energie electrică

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina împinge o lume întreagă către criza economică. Preţul barilului de petrol se apropie îngrijorător de valoarea înregistrată în timpul crizei economice din 2008. Vorbim, practic, de cel mai mare preţ înregistrat în ultimii 14 ani. Petrolul a depăşit pe piaţa Brent nivelul de 139 de dolari, recordul absolut al preţului petrolului fiind de 147,50 de dolari / baril.

De la 07.03.2022, 18:46
WhatsApp
Vezi și:

Tensiunile dintre Occident şi Rusia îşi pun amprenta, evident, şi asupra preţului gazelor. Mia de metri cubi a ajuns la 3.000 de dolari în condiţiile în care majoritatea ţărilor europene sunt dependente de gazul rusesc. Scumpirea gazului nu înseamnă doar facturi mai mari, ci şi o creştere a preţului produselor alimentare sau serviciilor.

În acest context, mai mulţi oficiali europeni au declarat că găsirea unor surse alternative de energie ar trebui să devină o prioritate în următoarea perioadă. Autorităţile americane spun că în cazul lor  piaţa s-ar putea redresa după ajungerea la un acord nuclear cu Iran în următoarele luni. Statele Unite s-ar afla în discuţii şi cu Venezuela. Înalți oficiali americani au călătorit în weekend în Venezuela pentru a se întâlni cu oficialii țării. În prezent, 10% din petrolul de pe piaţa americană provine din Rusia.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu dolarul american, cu francul elveţian şi cu aurul, însă a avut o uşoară apreciere în raport cu euro faţă de cotaţia precedentă. Cursul euro anunţat de BNR pentru luni, 7 martie 2022, este de 4,94 lei.

Prețurile spot ale energiei electrice au trecut luni dimineață, în mai multe țări europene, de peste 400 de euro/MWh azi. În România, prețul pieței spot pentru energia electrică este de 436 de euro/MWh, un nou maxim istoric. 

Pe acelaşi subiect

După petrol și gaze, crește și prețul metalelor și al grâului

Cotaţia metalelor a continuat să crească luni, aluminiul depăşind pentru prima dată pragul de 4.000 de dolari pe tonă iar cuprul a atins un nou maxim istoric, în timp ce bursele europene au înregistrat noi scăderi semnificative. În jurul orei 8:00 GMT, tona de aluminiu cu livrare la trei luni a urcat până la 4.073,50 dolari la bursa de metale de la Londra (London Metal Exchange, LME).

Tona de cupru era cotată la 10.777 dolari, după ce anterior a atins un nou maxim istoric de 10.845 dolari. Cotaţia nichelului a înregistrat o creştere de peste 25%, până la 36.800 de dolari pe tonă, însă în cazul acestui metal nu au fost atinse, deocamdată, maximele istorice stabilite în 2007.

Situaţia din Ucraina a impulsionat şi cotaţia aurului, o valoare de refugiu tradiţională, care a depăşit luni pragul de 2.000 de dolari uncia, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna septembrie 2020.

Și preţul grâului a înregistrat luni o creştere cu 7,2% la bursa de cereale de la Chicago, cel mai ridicat nivel din martie 2008, ajungând la 12,60 dolari per bushel. Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% în cazul uleiului de floarea soarelui şi a seminţelor oleaginoase. 

Bulgaria a anunțat că vrea să-şi majoreze rezervele de grâu şi să cumpere de la producătorii locali suficiente cereale pentru a asigura necesarul intern pentru anul următor.  Guvernul ucrainean a decis să introducă restricţii la exportul anumitor produse agricole în 2022, a anunţat luni agenţia de presă Interfax Ukraine. Potrivit unui decret guvernamental publicat duminică seara, va fi nevoie de o licenţă specială pentru a putea exporta grâu, porumb, ulei de floarea soarelui, carne de pui şi ouă.

Scăderi pe bursele europene

În paralel, bursele europene au înregistrat din nou scăderi semnificative la deschiderea şedinţei de luni, una dintre consecinţele economice ale invadării Ucrainei fiind creşterea preţului petrolului, care ar putea stimula şi mai mult o inflaţie deja ridicată. Bursele din Europa continentală înregistrau luni scăderi de peste 4%, respectiv bursa de la Frankfurt (minus 4,10%), bursa de la Paris (minus 4,04%) şi bursa de la Milano (minus 4,58%). Bursa de la Londra, cea mai rezistentă de la începutul acestei crize, înregistra un declin de 1,87% în jurul orei 8:20 GMT. Alte scăderi pe burse: Turcia: -0,3% Australia: -1% Olanda: -1,6% Polonia: -1,8% China: -2,1% Suedia: -2,9% Japonia: -2,9% India: -2,9% Elveția: -3% Belgia: -3,2% Spania: -3,4%. 

În contextul agravării războiului din Ucraina, sancţiunile care să vizeze în mod direct exporturile de hidrocarburi ale Rusiei nu mai sunt un concept tabu. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. Preţul barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului a urcat duminică seara până la 140 de dolari, în apropiere de maximumul istoric de 147,50 dolari atins în luna iulie 2008. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina pret gaze naturale metal cupru aluminiu criza economica petrol energie electrica
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024