Antena LIVE

Regina Elisabeta mărturisește, în glumă, că "abia se mai poate mișca"

Regina Elisabeta a II-a mărturiseşte că îi este greu ”să se mişte”, la primul său angajament public după o întâlnire, în urmă cu opt zile, cu prinţul Charles, testat pozitiv cu Covid-19, relatează AFP.

De la 17.02.2022, 07:50
Regina Elisabeta mărturisește, în glumă, că "abia se mai poate mișca" Profimedia Images

Elisabeta a II-a i-a primit miercuri pe generalul-maior Eldon Millar, însărcinat cu legătura între regină şi Forţele armate, şi pe predecesorul acestuia, contraamiralul James Macleod, la castelul Windsor, la aproximativ 40 de kilometri de Londra, principala reşedinţă a suveranei.

Într-o înregistrare video a întâlnirii, regina apare primindu-i în picioare, zâmbind, purtând o rochie cu model şi cu un baston în mână. ”Aşa cum puteţi vedea, abia mă pot mişca”, spune ea, arătând-şi piciorul şi mâna. Potrivit agenţiei britanice de presă PA, regina suferă de o uşoară ”rigiditate”.

Andrew, acuzat de abuz sexual

Pe acelaşi subiect

În pofida acestei dificultăţi, această apariţie a suveranei, în vârstă de 95 de ani, care a petrecut o noapte la spital în toamnă, dintr-un motiv care nu a fost precizat, transmite astfel un nou semnal mai degrabă liniştitor cu privire la starea sănătăţii acesteia, într-un context încărcat pentru monarhia britanică.

Al doilea fiu al reginei, Andrew, a încheiat un acord care pune capăt unei plângeri în Statele Unite cu privire la agresiuni sexuale, iar Scotland Yard a deschis o anchetă cu privire la o fundaţie a prinţului Charles.

Serviciile prinţului Charles, în vârstă de 73 de ani, au anunţat joi că moştenitorul Coroanei britanice a fost testat pozitiv covid-19 - a doua oară - şi că s-a plasat în carantină. El s-a întâlnit cu mama sa cu 48 de ore înainte de test.

Anturajul reginei a anunţat atunci că suverana nu prezenta niciun simptom, însă nu a vrut să spună dacă a fost testată pozitiv sau negativ covid-19, alimentând îngrijorări. Luni, Camilla, în vârstă de 74 de ani, soţia prinţului Charles, a anunţat că s-a îmbolnăvit de covid-19.

Jubileul reginei Elisabeta

Regina Elisabeta a II-a a împlinit la 6 februarie 70 de ani de domnie, o longevitate fără precedent a monarhiei britanice. Patru zile de festivităţi sunt prevăzute în vederea sărbătoririi Jubileului de Platină.

După ce s-a confruntat cu probleme de sănătate în octombrie, apariţiile reginei au început să se rărească, însă palatul a anunţat recent o reluare a activităţilor publice.

Înantea unei ceremonii, prevăzută la 29 martie, la abaţia din Westminster, în memoria prinţului Philip, soţul său care a decedat anul trecut, regina urmează să participe la o recepţie diplomatică la Windsor la 2 martie şi la o ceremonie a Commonwealthului la 14 martie.

Ți-a plăcut acest articol?

regina elisabeta marea britanie monarh
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024