Rolul Turciei în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, sub semnul întrebării. Linia fină dintre statutul de membru NATO şi gazul rus - analiză EFE

Riscul unui conflict armat între Rusia şi Ucraina ridică semne de întrebare cu privire la rolul Turciei. Ca membru al NATO şi având Uniunea Europeană drept principal partener comercial, Turcia nu poate sprijini Rusia împotriva Ucrainei, dar economic este dependentă de gazul rus, scrie EFE într-o analiză citată de Agerpres.ro.

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Din punct de vedere politic, Turcia este aliniată cu Ucraina, dar nu poate înfrunta Rusia pentru că are prea multe fronturi deschise cu Moscova în Siria şi Caucaz, plus că depinde de gazul rus.

Sprijin pentru Ucraina, inclusiv în privinţa Crimeei

Turcia a vândut Kievului cel puţin 12 drone înarmate de tip Bayraktar TB2, produsul său militar de top, iar analişti locali cred că alte 24 de drone urmează să fie livrate autorităţilor ucrainene. În octombrie trecut, Kievul a utilizat o astfel de dronă împotriva miliţiilor separatiste proruse din Donbas, în estul ţării.

Ankara s-a poziţionat întotdeauna fără echivoc de partea Kievului în ceea ce priveşte Crimeea, provincie ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, şi a protestat în repetate rânduri faţă de ceea ce consideră a fi ocuparea ilegală şi opresivă a tătarilor, minoritate turcofonă din această peninsulă.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a vizitat Kievul în februarie 2020 şi a anunţat o nouă vizită pentru 3 februarie anul curent, ceea ce se încadrează în strategia sa de a-şi întări relaţiile cu mai multe ţări din Europa de Est. Erdogan are relaţii bune şi cu România şi Bulgaria, parteneri ai Turciei în NATO, notează EFE.

Care sunt fronturile deschise cu Rusia?

După exacerbarea tensiunilor cu SUA şi, temporar, cu ţări europene precum Germania şi Olanda, nemaivorbind de confruntările permanente cu Franţa, Erdogan a căutat o apropiere de preşedintele rus Vladimir Putin, liderul cu care a avut cele mai multe reuniuni în ultimii ani - doar în 2018 cei doi preşedinţi s-au întâlnit de şapte ori faţă în faţă - şi cu care a întreţinut mereu o relaţie personală bună, deşi adesea cei doi se găsesc în tabere opuse.

Mai concret, în timp ce Moscova sprijină regimul preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, Ankara îi susţine pe rebeli, însă prezenţa turcă în provincia Idlib şi în zona de frontieră nord-estică este posibilă doar datorită unui acord cu Rusia, care evită acţiuni militare - atât proprii, cât şi siriene - împotriva poziţiilor turce.

Şi în Caucaz sunt tensiuni: după ce, graţie sprijinului Turciei, Azerbaidjanul a câştigat războiul împotriva Armeniei asupra teritoriului Nagorno-Karabah, acum frontiera dintre cele două ţări este controlată de o forţă de pace rusă, cu o prezenţă turcă simbolică.

În Libia, Moscova şi Ankara au susţinut fiecare două grupări rivale, însă procesul de pace început anul trecut a dezamorsat acest conflict.

Gazul rus vital pentru Turcia

O confruntare deschisă cu Rusia ar reprezenta un risc enorm pentru economia turcă şi ar obliga totodată Ankara să-şi încredinţeze apărarea - fără să pună condiţii - Alianţei Nord-Atlantice, lucru pe care în ultimul deceniu Erdogan l-a respins constant, pledând în schimb pentru o mai mare independenţă geopolitică.

Economic lucrurile nu stau nici acolo bine. Rusia este principalul furnizor de gaz al Turciei, cu 33% din volumul total importat. Două gazoducte, Bluestream şi Turkstream, traversează Marea Mediterană, al doilea fiind inaugurat în 2020.

Poziţiile divergente în Siria şi Libia nu au afectat sectorul energetic, însă în caz de confruntare directă, închiderea robinetului rus ar provoca prăbuşirea imediată a economiei Turciei, în condiţiile în care gazul natural reprezintă 28% din consumul energetic turc şi este greu de crezut că Azerbaidjanul şi Iranul, al doilea şi respectiv al treilea furnizor cu 21% şi 17% din livrări, ar putea acoperi necesarul energetic al ţării.

În plus, prima centrală nucleară turcă, a cărei inaugurare este prevăzută pentru anul 2023, este construită de compania de stat rusă Rosatom.

Sistemul S-400 şi baza de la Incirlik

Componenta cea mai avansată a apărării Turciei o reprezintă sistemul antirachetă rus S-400, instalat în 2019. Achiziţionarea acestui sistem a afectat relaţiile turco-americane şi a dus la suspendarea participării Turciei la producţia avioanelor de vânătoare F-35 şi la livrarea unor astfel de aparate ce fuseseră promise Ankarei. Washingtonul se teme că Moscova, prin intermediul radarului cu care este dotat sistemul S-400, ar putea obţine date despre capacităţile F-35 de a nu fi detectat.

S-400 este un sistem mobil de apărare antiaeriană care poate intercepta avioane, rachete şi alte obiective aeriene la o distanţă de până la 250 de kilometri. Sistemul este compus în general din mai multe rachete, un radar, un post de comandă şi poate fi transportat de un vehicul special. În octombrie 2020, Erdogan a confirmat că sistemul a fost testat la Sinop, port la Marea Neagră, dar actuala amplasare a S-400 este secret militar. Ankara dă asigurări că Moscova i-a transferat toată tehnologia necesară pentru operarea sistemului, ceea ce în teorie înseamnă că poate fi folosit pentru a proteja ţara în cazul unui conflict cu Rusia.

Statele Unite au depozitat bombe nucleare la baza aeriană de la Incirlik, din sudul Anatoliei, la circa o mie de kilometri de coasta Ucrainei, însă trebuie să ceară permisiunea Ankarei pentru orice fel de utilizări ale bazei care nu fac parte din operaţiuni ale NATO. Confruntată cu posibile represalii ruse, Turcia ar opta probabil pentru un refuz.