Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia dezminte că a răspuns scrisorii SUA cu privire la criza din Ucraina. Acuzaţii dure în cadrul Consiliului de Securitate al ONU

Oficiali ruşi dezmint marţi informaţiile apărute în presă potrivit cărora Moscova a trimis un răspuns scris unei scrisori a Statelor Unite privind criza în centrul căreia se află Ucraina, la o zi după ce cele două ţări s-au acuzat reciproc în Consiliul de Securitate al ONU, relatează The Associated Press, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 01.02.2022 , 15:36

Rusia dezminte că a răspuns scrisorii SUA cu prvire la criza din Ucraina. Acuzaţii dure în cadrul Consiliului de Securitate al ONU - Profimedia

Kremlinul cere Statelor Unite şi NATO garanţii puternice din punct de vedere juridic prin care Ucraina să nu adere niciodată la NATO, ca NATO să oprească desfăşurarea de armament în apropierea Rusiei, ca forţele NATO să se retragă din Europa de Est şi ca desfăşurările militare să revină în frontierele din 1997.

Statele Unite au respins aceste revendicări drept "inacceptabile", după ce Rusia a comasat peste 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina, alimentând temeri cu privire la o invazie a acestei foste republici sovietice, iar negocieri între Moscova şi Occident în vederea unei detensionări a situaţiei nu au condus, pentru moment, la vreun progres.

Statele Unite au răspuns în scris revendicărilor Rusiei, iar trei oficiali din administraţia lui Joe Biden au declarat luni că Moscova a trimis un răspuns scris la scrisoarea americană. Un oficial de la Departamentul de Stat a refuzat să ofere detalii despre scrisoarea rusă, apreciind că "ar fi contraproductiv să negociem în public" şi a anunţat că lasă Moscova să-şi preznte răspunsul la scrisoarea americană.

Articolul continuă după reclamă

Ce li s-a răspuns, de fapt, americanilor

Însă adjunctul ministrului rus de Externe, Aleksandr Gruşko, a declarat marţi agenţiei publice ruse de presă RIA Novosti că acest lucru "nu este adevărat". RIA Novosti citează un diplomat de rang înalt de la Ministerul rus de Externe, potrivit căruia şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov le-a trimis un mesaj omologilor săi din Occident, inclusiv secretarului de Stat Antony Blinken, cu privire la "principiul indivizibilităţii securităţii" şi nu un răspuns la scrisoarea Statelor Unite.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat marţi că este vorba despre o "confuzie" şi că se lucrează în continuare la răspunsul Rusiei la scrisoarea adresată Statelor Unite. Ceea ce li s-a transmis occidentalilor sunt "alte consideraţi privind o problemă oarecum diferită", declară Peskov.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Rusia dezminte că a răspuns scrisorii SUA cu privire la criza din Ucraina. Acuzaţii dure în cadrul Consiliului de Securitate al ONU