Rusia a folosit în Ucraina o nouă armă, în premieră. Kievul spune că ar putea însemna pierderea războiului
Ruşii pun în joc o nouă armă extrem de puternică. Bombele controlate prin GPS au lovit Ucraina pentru prima dată astăzi. În acest context Kievul cere din nou avioane de luptă, cerere care rămâne momentan fără răspuns. Pe front, bătălia pentru Bahmut se apropie de final. Ruşii au încercuit oraşul şi se pregătesc de asaltul final.
De Redactia Observator la 06.03.2023, 19:55De aproape 24 de ore, sirenele de raid aerian sună în continuu pe întreg teritoriul Ucrainei. Ţinta celor mai violente atacuri este în continuare regiunea Donbas.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Astăzi aş vrea să aduc un omagiu special soldaţilor curajoşi, puternici care luptă în Donbas. Acolo este una dintre cele mai grele bătălii. Este dureros şi periculos.
Printre oraşele fantomă se numără şi localitatea Marinka, considerată o a doua Hiroşima. Distrusă complet de atacurile ruşilor, localitatea e greu de recunoscut. Imaginile publicate recent surprind povestea tristă a unui oraş ras de pe faţa Pămâmtului.
Ucrainenii se luptă să păstreze orașul Bahmut, dar rușii atacă în valuri
- Prigojin atacă iar conducerea armatei ruse: Un lider Wagner nu a fost primit în cartierul general. Poziția rusă...
- Consilierul lui Zelenski, mesaj pentru românii care nu vor să sprijine Ucraina: "Trebuie să faceţi o alegere"
- Pierderea Bahmutului nu va schimba cursul războiului din Ucraina. Secretarul american al Apărării: Orașul are "o...
La doar o sută de kilometri, armata ucraineană se luptă să păstreze oraşul Bahmut. Deşi ruşii fac progrese în oraş, iar analiştii militari prevăd o victorie a Kremlinului, comunitatea internaţională consideră că o cădere a oraşului nu ar schimba situaţia de pe front.
Lloyd Austin, secretarul Apărării SUA: Dacă ucrainenii decid să se repoziţioneze în Vestul Bahmut nu aş vedea asta ca pe un regres operaţional sau strategic. Căderea Bahmutului nu ar însemna că ruşii ar schimba cursul luptelor.
Rusia aruncă totul în joc. Armata Moscovei foloseşte un nou tip de bombe în Ucraina. Acestea cântăresc 1.5 tone, sunt încărcate cu un explozibil puternic şi pot fi lansate de la 40 de kilometri de ţintă, fiind ghidate prin GPS. Ucrainenii spun că intrarea în luptă a acestor bombe ar putea însemna pierderea războiului, dacă nu primesc avioanele militare cerute.
Peste ocean, Donald Trump face însă o promisiune neaşteptată. Republicanul nu vorbeşte despre avioane, ci despre pace.
Donald Trump, fostul președinte al SUA: Chiar înainte de a ajunge la biroul prezidenţial, voi reuşi să aplanez dezastruosul război dintre Rusia și Ucraina. Se va rezolva rapid. O să rezolv problema și o voi rezolva în ordine și nu-mi va mai lua decât o zi. Ştiu exact ce să spun fiecăruia dintre ei. M-am înţeles foarte bine cu ei.
Şi la Moscova se vorbeşte despre sfârşitul războiului, dar nu despre unul paşnic
La televiziunea rusească de stat, invitaţii susţin că ofensiva trebuie accelerată, iar scopurile trebuie atinse cât mai repede: "Dacă vom continua în acest fel şi în acest ritm, tu şi cu mine nu vom apuca să vedem vreun succes. Să fim sinceri. Nici conducerea noastră nu va trăi suficient încât să vadă asta. Dacă vom continua să ne mişcăm la viteza asta, va dura zeci de ani".
Pentru a se asigura că operaţiunea militară decurge conform aşteptărilor, Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, s-a dus în prima linie. El a vizitat oraşul ocupat Mariupol. Potrivit Ministerului Apărării, Şoigu a văzut un spital nou construit, un centru de salvare al Ministerului de Urgență și câteva clădiri rezidențiale.