Antena LIVE

Curs valutar

Rusia ameninţă că închide centrala nucleară Zaporojie. Ucraina se pregătește pentru ce este mai rău

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a declarat joi că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, dacă forţele ucrainene vor continua să bombardeze obiectivul, în timp ce Kievul neagă că ar fi întreprins astfel de atacuri, relatează Reuters. Război Rusia - Ucraina, ziua 176 LIVE TEXT

De la 18.08.2022, 13:27
WhatsApp
Galerie (8)
Exercițiu în orașul Zaporojie pe 17 august 2022, în cazul unui posibil incident nuclear la centrala nucleară Zaporojie Profimedia

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Forţelor de apărare radioactivă, chimică şi biologică din armata rusă, general-locotenentul Igor Kirillov, a afirmat că sistemele de suport ale centralei nucleare Zaporojie au fost avariate din cauza bombardamentelor. Potrivit lui Kirillov, în cazul în care un accident ar avea loc la centrală, norul radioactiv va acoperi Germania, Polonia şi Slovacia.

Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear. Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.

Rusia susţine că Ucraina ar pregăti o ''provocare'' la Zaporojie în timpul vizitei secretarului general al ONU

Armata rusă a dat asigurări joi că nu a desfăşurat arme grele la şi lângă centrala nucleară Zaporojie. "Subliniem că trupele ruse nu au arme grele în incinta centralei şi în zonele învecinate. Doar unităţi ce asigură securitatea se află acolo", a anunţat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse într-un comunicat.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, potrivit Reuters care citează agenţia RIA Novosti, ministerul rus a acuzat Ucraina că ar plănui o "provocare" la centrala nucleară Zaporojie pe 19 august, în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. 

Ucraina se pregătește pentru ce este mai rău. Situația de la centrala nucleară Zaporojie se apropie de nivelul critic

Ucrainenii au început să facă exerciţii în caz de accident nuclear la centrala de la Zaporojie, scrie BBC. Oficialii vor să vadă cât de pregătită ar fi regiunea în cazul celui mai negru scenariu. ”Desigur că suntem îngrijorați”, a declarat  ministrul ucrainean al Energiei, Herman Halușcenko. "Situația s-a schimbat dramatic de când rușii au început să bombardeze zona pe 5 august”.

Ucraina spune că situația de la centrală "se apropie de nivelul critic”. Occidentul le-a cerut rușilor să predea controlul la Zaporojie, iar unii angajați ai centralei au declarat pentru BBC că sunt ”ținuți sub amenințarea armei”.

În ultimele două săptămâni, au existat bombardări puternice către și în jurul centralei, ambele tabere dând vina una pe cealaltă. NATO este cea mai recentă organizație internațională care a cerut ca inspectori ai Națiunilor Unite să intre în centrala Zaporojie, susținând că, sub control rus, reprezintă o amenințare serioasă pentru Ucraina și țările învecinate.

Oficialii ucraineni spun că centrala ar putea fi tăiată de la electricitate, deoarece Moscova încearcă să redirecționeze electricitatea către Crimeea. ”Este imposibil să fie asigurată siguranța centralei nucleare în timp ce forțele de ocupație ruse sunt acolo”, a spus Denys Monastyrskyy, ministrul de interne al Ucrainei. ”Este o îngrijorare importantă pe care ar trebui să o înțelegem cu toții”, adaugă el.

 Zelenski cere din nou retragerea trupelor ruse de la centrala nucleară din Zaporojie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut din nou Moscovei să repună imediat centrala nucleară de la Zaporojie sub controlul deplin al Ucrainei, înaintea discuţiilor cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres.  "Armata rusă trebuie să se retragă de pe teritoriul centralei nucleare şi al tuturor zonelor învecinate şi să-şi retragă echipamentul militar de la centrală", a menţionat Zelenski pe Telegram. "Acest lucru trebuie să aibă loc fără niciun fel de condiţionări şi cât mai repede posibil", a adăugat el.

Potrivit lui Zelenski, diplomaţi şi oameni de ştiinţă ucraineni, precum şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) lucrează în vederea trimiterii unei misiuni a AIEA la centrală. "Doar transparenţa absolută şi o situaţie aflată sub control la şi lângă centrala nucleară din Zaporojie poate garanta statului ucrainean, comunităţii internaţionale şi AIEA revenirea la o siguranţă nucleară normală", a mai spus preşedintele ucrainean.

Vizita unei misiuni a AIEA la centrala nucleară de la Zaporojie va fi unul dintre subiectele ce vor fi discutate în timpul unei întrevederi între Zelenski, Guterres şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care au loc joi în oraşul Lvov din vestul Ucrainei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

centrala nucleara zaporojie rusia ucraina
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024