Rusia se răzbună pe o nouă ţară din Europa. Gazprom reduce "fără motiv" livrările de gaze către Italia
Gigantul rus Gazprom continuă să taie exporturile de gaze ruseşti. După ce cu o zi în urmă şi-a redus cu peste 40% capacitatea de livrare către Germania, miercuri şi-a micşorat cu 15% livrările de gaze naturale către grupul italian Eni. Răspunsul Rusiei vine în urma sancţiunilor impuse Moscovei de către ţările occidentale, relatează AFP.
De Redactia Observator la 15.06.2022, 16:14”Eni confrmă faptul că Gazprom a anunţat o reducere limitată, de aproximativ 15%, a furnizării de gaze naturale pentru zua de miercuri”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei, care a precizat că ”motivele acestei măsuri nu le-au fost comunicate până acum”. Exportul de gaze naturale ruseşti către Europa se află într-o scădere constantă, după ce europenii au impus sancţiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina.
Gazprom reduce livrările de gaze în ţări din Europa
Gazprom şi-a întrerupt livrările de gaze naturale către mai mulţi clienţi europeni care au refuzat să plătească în ruble. Moscova încearcă astfel să ocolească sancţiunile care i-au fost impuse, relatează news.ro. Aproape jumătate dintre întreprinderile străine care au încheiat contracte de furnizare de gaze naturale cu Gazprom au deschis conturi în ruble la Gazprombank, pentru a-şi onora plăţile, afirma, la jumătatea lunii mai, vicepremierul rus Aleksandr Novak, citat de agenţia publică rusă de presă RIA Novosti.
Gigantul energetic ialian Eni - controlat în proporţie de 30,3% de către statul italian - a deschis, la sfârşitul lunii mai, un cont în euro şi un cont în ruble la Gazprombank, pentru a plăti furnizările de gaze naturale ruseşti, supunându-se astfel poziţiei Moscovei. Plata a fost efectuată în euro, potrivit grupului.
- Gazprom reduce cu 40% livrările de gaze prin Nord Stream către Germania. Pretextul pe care l-au oferit rușii
- Război Rusia - Ucraina, ziua 112 LIVE TEXT. Moscova susține că a distrus un depozit de arme NATO. Oficial...
- Plan al Occidentului de a construi silozuri la frontierele Ucrainei. Rute prin Polonia și România. 49 milioane de...
Italia caută soluţii pentru a nu depinde de gazele ruseşti
Italia este în mare măsură dependentă de gazele naturale ruseşti, în contextul în care importă 95% dintre gazele naturale pe care le consumă - dintre care aproximativ 40% au provenit din Rusia în 2021. Premierul italian Mario Draghi a pledat marţi, în cursul unei vizite în Israel, în favoarea unei mai mari autonomii energetice. ”Vrem să ne reducem dependenţa de gazele naturale ruseşti”, a declarat el. ”Cooperăm pentru a folosi resursele de gaze naturale din estul (Mării) Medieterane şi pentru a dezvolta energii regenerabile”, a adăugat Mario Draghi.
Gazprom a redus cu 40% livrările de gaze către Germania
Marţi, guvernul german a dat asigurări că, în ciuda unei reduceri cu 40% a livrărilor de gaze naturale, ”securitatea aprovizonării este în continuare garanatată”. În pofida invazei ruseşti în Ucraina, la 24 februarie, Germania continuă să importe aproape 35% din gazele naturale pe care le consumă din Rusia, un nivel în scădere de la 55% - cât importa în februarie.