Antena LIVE

Curs valutar

Rușii au început retragerea din Herson. Decizia, susținută imediat de cei mai agresivi promotori ruși ai războiului

Armata rusă a început, joi, retragerea din oraşul Herson şi din nordul regiunii ucrainene omonime, potrivit Ministerului rus al Apărării, potrivit Agerpres.

De la 10.11.2022, 14:54
WhatsApp
Rușii au început retragerea din Herson Facebook

''Se execută manevra de transferare a unităţilor trupelor ruse către poziţii amenajate pe malul stâng al fluviului Nipru în strictă consonanţă cu planul aprobat'', a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konaşenkov, în buletinul zilnic de război.

Comandatul forţelor ruse în Ucraina, generalul Serghei Surovikin, a anunţat miercuri că manevra privind transferarea trupelor pe malul stâng al Niprului se va executa ''într-un interval scurt de timp''.

''După evaluarea situaţiei create, propunem transferarea apărării pe malul stâng al fluviului Nipru. Îmi dau seama că aceasta nu este o decizie uşoară'', i-a transmis Surovikin ministrului apărării rus, Serghei Şoigu.

Rusia: Există ameninţarea unui atac ucrainean cu rachete asupra barajului Nova Kahovka

Pe acelaşi subiect

Într-o declaraţie televizată, generalul Serghei Surovikin a precizat că oraşul Herson, situat pe malul de vest al Niprului, nu mai poate fi aprovizionat. El a susţinut totodată că pentru trupele ruse din zonă există ameninţarea unui atac ucrainean cu rachete asupra barajului Nova Kahovka, ceea ce ar produce inundarea unei mari părţi a Hersonului.

''Apare o nouă ameninţare pentru populaţia civilă şi izolarea totală a forţelor noastre pe malul drept al Niprului'', a explicat generalul, care a propus ca trupele ruse să ia poziţii defensive pe malul de est al fluviului.

''Sunt de acord cu concluziile şi propunerile dumneavoastră. Începeţi retragerea soldaţilor şi luaţi toate măsurile pentru a transfera trupele peste râu!'', a transmis Şoigu în urma raportului generalului Surovikin.

Zelenski rămâne precaut: Dușmanul nu ne face cadouri

Totuşi, în Ucraina, vestea despre retragerea rusă din Herson a fost primită cu neîncredere. ''Duşmanul nu ne face daruri, nu face 'gesturi de bunăvoinţă''', a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în obişnuita sa intervenţie nocturnă. Şeful statului ucrainean a adăugat că, din acest motiv, forţele ucrainene trebuie să acţioneze ''cu mare atenţie, fără emoţii şi fără riscuri inutile''.

Pe de altă parte, Zelenski a avertizat ''încă o dată'' autorităţile de la Moscova că ''orice încercare'' de a arunca în aer barajul hidroelectric de la Nova Kahovka, de a inunda teritoriul şi de a lăsa fără apă centrala nucleară Zaporojie ''ar însemna că (Rusia) declară război întregii lumi''. 

Reacția celor mai agresivi promotori ruși ai războiului

Cei mai agresivi promotori din Rean Hersousia ai războiului au susţinut imediat decizia de miercuri a Moscovei de a retrage militarii ruşi din oraşul ucrainn, observă Reuters. Agenţia apreciază că cedarea singurei capitale regionale din Ucraina ocupate de la începutul invaziei este una din cele mai umilitoare înfrângeri pentru ruşi, care s-au străduit să salveze aparenţele.

"După ce a cântărit toate argumentele pro şi contra, generalul Surovikin a făcut alegerea dificilă, dar corectă între sacrificiile fără rost, de dragul unor declaraţii sonore, şi salvarea vieţilor nepreţuite ale soldaţilor", a spus liderul cecen Ramzan Kadîrov, care anterior ceruse adesea o abordare mai agresivă a războiului şi chiar recurgerea la arme nucleare de dimensiuni mici.

Un alt promotor al războiului a cărui voce se aude tot mai des, Evgheni Prigojin, fondator al grupului de mercenari Wagner, a spus potrivit agenţiei RIA că "decizia luată de Surovikin nu este uşoară, dar el a acţionat ca un bărbat care nu se teme de răspundere".

Margarita Simonian, redactor-şef al reţelei media RT, a mers chiar mai departe. Ea a comparat decizia de retragere cu cea a generalului Mihail Kutuzov, care a abandonat Moscova în mâinile lui Napoleon în 1812, salvându-şi astfel armata şi ulterior ţara. "Ştiu sigur că decizia nu a fost uşoară pentru nimeni. Nici pentru cei care au luat-o, nici pentru aceia dintre noi care au înţeles că aşa va fi, dar totuşi s-au rugat să nu se întâmple", a mai spus jurnalista.

Corul de aprobări sugerează că are loc o încercare coordonată de raliere în jurul conducerii militare, prezentându-se un front unit într-un moment periculos al războiului, comentează Reuters, adăugând că astfel s-a mascat străveziu gustul amar al retragerii.

Pierderea Hersonului este o lovitură grea pentru preşedintele rus Vladimir Putin, comandantul suprem al forţelor armate, care nu a fost până acum criticat public de liderii belicoşi ca Prigojin sau Kadîrov. Aceştia şi-au canalizat nemulţumirile şi mânia către generali, în timp ce şeful de la Kremlin a păstrat distanţa faţă de deciziile militare nepopulare. Chiar când Şoigu şi Surovikin anunţau retragerea, Putin îi felicita pe angajaţii unui institut ştiinţific care aniversa 75 de ani de existenţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

armata rusa retragere herson
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024