Antena LIVE

Curs valutar

Ruşii şi americanii poartă negocieri secrete la Ankara, susţine Kommersant

Ruşii şi americanii poartă negocieri secrete astăzi la Ankara, capitala Turciei, relateaz publicaţia rusă Kommersant. Serghei Narîșkin, șeful serviciilor ruse de informații externe, a zburat la Ankara pentru a participa la discuţii, potrivit sursei citate. Informaţia este relatată doar de presa rusă şi apare în momentul în care Ucraina sărbătoreşte recucerirea oraşului Herson, din sudul ţării, cel mai important succes al forţelor sale, după retragerea trupelor ruse din zonă.

De la 14.11.2022, 14:43
WhatsApp
Serghei Narîșkin şi William Burns Profimedia

Reprezentanții Rusiei și ai Statelor Unite poartă negocieri la Ankara, anunţă Kommersant citând surse, fără a da însă detalii despre natura discuţiilor. Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma informațiile despre discuțiile de la Ankara. Potrivit The Moscow Times, delegaţia americană este condusă de şeful CIA, William Burns. Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.

Ultima dată când delegația rusă și cea americană s-au întâlnit a fost la Geneva pe 10 ianuarie anul acesta când au discutat despre garanțiile de securitate. Unul dintre pretextele ruşilor pentru declanşarea invaziei în Ucraina este eşecul de la acele negocieri.

Întâlnirea, care nu a fost anunţată public, are loc după ce armata rusă s-a retras din Herson, iar diplomaţi şi oficiali ruşi au cerut discuţii cu Ucraina de cinci ori într-o săptămână, conform publicaţiei amintite. Ministerul de Externe rus a anunţat în două rânduri că este pregătit de o soluţionare diplomatică a conflictului care a intrat în a noua lună, "fără condiţii prealabile". Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a subliniat că Moscova este pregătită de "negocieri, ţinându-se cont de realitatea din teren în acest moment".

Un responsabil turc a refuzat să comenteze informaţiile potrivit cărora ar avea loc discuţii între SUA şi Rusia în Turcia, dar a spus că Ankara lucrează cu unele ţări împotriva terorismului, inclusiv cu privire la o explozie care a ucis şase persoane cu o zi în urmă la Istanbul.

Pe acelaşi subiect

Ankara a atribuit responsabilitatea pentru atac militanţilor kurzi din Siria împotriva cărora a desfăşurat mai multe operaţiuni în nordul Siriei. În trecut, autorităţile turce au notificat Moscova şi Washingtonul înainte de operaţiunile sale.

Turcia s-a prezentat adesea drept un arbitru între Moscova şi Occident, de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, scrie Reuters, care aminteşte că Turcia a contribuit în vară la intermedierea unui acord între Rusia şi Ucraina privind exportul de cereale ucrainene prin porturi din Marea Neagră.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

negocieri rusia turcia ucraina
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024