Video Momentul în care principala suspectă a atentatului din Istanbul este ridicată de poliţiştii turci. Sirianca ar fi fost recrutată de PKK
Autorităţile turce au arestat principalul suspect în cazul atentatului din Istanbul, soldat cu cel puţin 6 morţi şi 81 de răniţi. O femeie cu cetăţenie siriană ar fi plasat bomba în zonă turistică de lângă Piaţa Taksim. Potrivit surselor oficiale, bilanţul morţilor ar putea creşte deoarece cinci dintre răniţi sunt în stare extrem de gravă. Vă avertizăm că urmează informaţii şi imagini cu un puternic impact emoţional.
Acesta este momentul în care femeia suspectă de atacul terorist din piaţa Iskim este prinsă de forţele de ordine din Turcia. Înaintea exploziei, femeia a fost văzută cum a stat aproape o oră pe o bancă de pe bulevardul Istiklal, iar tragedia a avut loc la doar câteva minute după ce aceasta s-a ridicat.
Principala suspectă instruită de PKK
Explozia s-a declanşat la ora locală 16.20. Clipe de teroare şi panică au urmat pentru sutele de oameni aflaţi în acel moment pe bulevard. Printre victimele masacrului s-au aflat un bărbat şi fiica sa, de doar trei ani. Iar autorităţile au anunţat că şi un ministru, alături de fiica sa, au murit în timpul exploziei.
Erdogan: Dumnezeu să aibă milă de cetățenii noștri care și-au pierdut viața în atacul cu bombă de pe strada Istiklal.
- Primele imagini cu principala suspectă în cazul exploziei din Istanbul. Un tată şi fiica sa de 3 ani, printre...
- Explozia de la Istanbul este considerată un act terorist. O femeie "atacator" a detonat bomba în apropiere de...
- Explozie puternică în Istanbul: 6 morţi şi 53 răniţi. Erdogan anunţă că ar fi vorba de un atentat terorist,...
Preşedintele României, dar şi prim-ministrul Nicolae Ciucă au transmis mesaje de susţinere pentru Turcia la câteva ore de la atac, pe Twitter.
Ministrul turc de interne a declarat în această dimineaţă că Partidul Muncitorilor din Kurdistan, renumitul PKK, s-ar afla în spatele exploziei din Istanbul. Este vorba despre o grupare militantă care vrea un stat kurd independent în Turcia. Femeie care a fost reţinută ar fi declarat de altfel că a fost instruită ca ofiţer de informaţii, de PKK.
În ciuda atentatului, este plin de turişti, însă nimeni nu intră pe această străduţă înainte să treacă de controlul forţelor de ordine, care verifică de la bagaje, genţe sau sacoşe. Sunt măsuri de securitate fără precedent ca după un atac terorist. Ieri au fost examinate 1200 de camere de supraveghere, refăcut traseul femeii suspecte. S-a stabilit că persoana a părăsit piaţa în fugă şi s-a deplasat la un apartament cu taxiul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰