Sediul poliției din Harkov, atacat cu rachete de ruși. Imagini dramatice filmate pe străzile orașului ucrainean
Un atac cu rachetă în Harkov a lovit clădirea departamentului regional de poliție din oraș, anunță agenția de presă Unian. Un videoclip postat pe canalul Telegram al lui Anton Geraschenko, un consilier al ministrului de Interne al Ucrainei, arată o clădire cuprinsă de flăcări.
De Veronica Micu la 02.03.2022, 09:46Anton Geraschenko susține că și clădirea facultății de sociologie a Universității Naționale Karazin, care este situată vis-a-vis de sediul central al poliție din Harkov, a fost atacată de rachete rusești.
Armata ucraineană a anunţat că paraşutişti ruşi au aterizat la Harkov pentru a ocupa oraşul asediat.
- "Sufletul îi aparţine Domnului, iar trupul şi onoarea ţării". Boxerul Oleksandr Uysk trece de la lupta în ring...
- Oamenii simpli care plătesc prețul cumplit al războiului lui Vladimir Putin. "Plănuiesc să plec din Rusia. Sunt...
- Capitala Kiev, sub atac înainte de negocierile pentru pace. Președintele Zelenski: "Opriți bombardamentele"
Potrivit armatei, atacul aerian a început exact în momentul în care sirenele de raid aerian s-au activat în Harkov şi în zona învecinată, relatează BBC News.
Zeci de morți și răniți în bombardamentele din Harkov
Armata ucraineană a anunţat că paraşutişti ruşi au aterizat la Harkov pentru a ocupa oraşul asediat, în ziua șapte a invaziei din Ucraina. Potrivit armatei, atacul aerian a început exact în momentul în care sirenele de raid aerian s-au activat în Harkov şi în zona învecinată.
Cu toate acestea, guvernatorul Administraţiei Regionale de Stat Harkov, Oleh Synegubov, a declarat că toate atacurile ruseşti „au fost respinse” şi poziţiile au fost menţinute, în ciuda bombardamentelor puternice asupra Harkovului de marţi şi din cursul nopţii. Guvernatorul a mai spus că „inamicul rus a suferit pierderi semnificative”.
Harkov a fost în centrul mai multor atacuri violente lansate de ruşi în Ucraina pe parcursul ultimelor zile. Marţi, o rachetă a lovit sediul administraţiei locale al Harkovului, al doilea oraş ca suprafaţă din Ucraina, în jurul orei 08:00, ora locală. Maşinile şi clădirile din proximitatea bombardamentului au fost avariate, iar peste 20 de persoane au fost rănite. Un alt bombardament a avut loc, în cursul zilei de marţi, într-unul dintre cartierele rezidenţiale din Harkov.