Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oamenii simpli care plătesc prețul cumplit al războiului lui Vladimir Putin. "Plănuiesc să plec din Rusia. Sunt speriat"

“Dacă aș putea pleca acum din Rusia aș face-o. Dar nu pot să-mi dau demisia”, a declarat Andrei, un tânăr rus din Moscova. În urma războiului pornit la ordinal lui Vladimir Putin, Rusia se confruntă cu sancțiuni dure, iar rubla s-a prăbușit cu 30%. Andrei este unul dintre milioanele de ruși afectați de setea de sânge a liderului de la Kremlin.

de Redactia Observator

la 02.03.2022 , 08:48

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Milioane de ruși încep să resimtă efectul sancțiunilor economice occidentale menite să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei. „Plănuiesc să găsesc noi clienți în străinătate, cât mai curând posibil, și să mă mut din Rusia cu banii pe care îi economisisem”, a declarat Andrei, designer industrial în vârstă de 31 de ani. Din cauza prăbușirii rublei, tânărul nu-și mai permite să plătească un credit, în Moscova.

"Sunt speriat. Oamenii au fost arestati pentru ca au criticat partidul. Mi-e foarte rușine chiar dacă nu i-am votat pe cei aflați acum la putere", mai spune tânărul.

Sancțiunile care lovesc acum Rusia sunt descrise drept un "război economic" și au scopul de a izola țara și de a crea o recesiune profundă acolo, potrivit BBC. Liderii occidentali speră că măsurile fără precedent ăl vor determina pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi.

Articolul continuă după reclamă

Însă, rușii obișnuiți sunt cei care plătesc un preț cumplit. Firmele americane de carduri de plată Visa Inc. și Mastercard Inc au blocat mai multe instituții financiare ruse din rețeaua lor de plăți, la fel și Apple Pay și Google Pay. Asta înseamnă că oamenii obișnuiți nu-și mai pot folosi cardurile.

Pe acelaşi subiect

Este și cazul Dariei, în vârstă de 35 de ani, care lucrează ca manager de proiect din Moscova.  „La metrou plătesc întotdeauna cu telefonul, dar pur și simplu nu a mai funcționat. Au mai fost și alți oameni cu aceeași problemă. S-a dovedit că barierele sunt operate de banca VTB care este sancționată și nu poate accepta Google Pay și Apple PayÎn schimb, a trebuit să cumpăr un card de metrou. De asemenea, nu am putut plăti într-un magazin - din același motiv”.

Luni, Banca Centrală a Rusieia majorat rata dobânzii la 20%, ca răspuns la sancțiuni, după ce rubla a scăzut la un minim istoric. Bursa rămâne închisă pe fondul temerilor unei vânzări masive de acțiuni. Kremlinul anunță că are suficiente resurse pentru a face față sancțiunilor, dar, în realitate, acest fapt este discutabil. Rușii fac cozi la bancomate să scoată bani în timp ce războiul din Ucraina a intrat în ziua 7.

Război Rusia - Ucraina. Măsuri şoc pentru a susţine rubla

"Nu sunt dolari, nu sunt ruble - nimic! Ei bine, sunt ruble, dar nu sunt interesat de ele", a declarat Anton, un tânăr de 20 de ani, aflat la coadă, la un bancomat din Moscova. „Nu știu ce să fac în continuare. Mă tem că ne transformăm în Coreea de Nord sau Iran chiar acum”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat luni adoptarea unor măsuri şoc pentru a susţine rubla, care s-a depreciat la niveluri istorice în faţa dolarului şi a euro după sancţiunile occidentale adoptate pentru a pedepsi invadarea Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

Conform unui decret publicat pe site-ul Kremlinului, rezidenţii din Rusia au interdicţie să transfere valută în străinătate începând de marţi.

De asemenea, exportatorii ruşi vor trebui să convertească în ruble 80% din veniturile lor în valută obţinute de la 1 ianuarie şi să continue să menţină un nivel de 80% al lichidităţilor în ruble în viitor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Oamenii simpli care plătesc prețul cumplit al războiului lui Vladimir Putin. "Plănuiesc să plec din Rusia. Sunt speriat"